x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Românii din Siria să părăsească imediat ţara - pericol major

MAE: Românii din Siria să părăsească imediat ţara - pericol major

29 Aug 2013   •   12:42
MAE: Românii din Siria să părăsească imediat ţara - pericol major

Românii aflaţi în Siria sunt sfătuiţi de Ministerul Afacerilor Externe, printr-o atenţionare postată pe site-ul instituţiei, să părăsească această ţară "cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale", informează agerpres.ro.

"Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale", atenţionează MAE.

Diplomaţia română explică faptul că forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate.

"În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep", avertizează MAE.

Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat "Syrian Airlines" pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia, arată sursa citată.

La această oră nu mai există nici o cursă directă către România, precizează MAE.

"Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi Damasc", adaugă diplomaţia de la Bucureşti.

Românii care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac "pe propria răspundere" şi "vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii", având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, se mai arată în mesajul postat pe site.

Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.

În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. 

×