x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANAF a început acțiunile de recuperare a datoriilor companiei Gabriel Resources Limited

ANAF a început acțiunile de recuperare a datoriilor companiei Gabriel Resources Limited

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2025   •   19:15
ANAF a început acțiunile de recuperare a datoriilor companiei Gabriel Resources Limited
Sursa foto: ANAF declanșează executarea silită a acțiunilor Gabriel Resources la Roșia Montană pentru recuperarea a peste 9 milioane de euro

Agenția Naționalǎ de Administrare Fiscalǎ (ANAF) anunță marți că a demarat acțiunile de recuperare o creanțelor bugetare, în cuantum de 46.779.769 de lei, de la Gabriel Resources Limited. Este vorba despre compania care deține acțiuni la SC Roșia Montanã Gold Corporation SA.

ANAF a anunțat ce măsuri a luat prin intermediul unui comunicat de presă.

„În vederea recuperãrii acestor creanțe au fost demarate mãsurile de executare silitã prevãzute de legislația în vigoare, constând în executarea silitã a acțiunilor deținute de Gabriel Resources Limited la SC Roșia Montanã Gold Corporation SA. Pentru menținerea valorii acțiunilor deținute și pentru conservarea patrimoniului SC Roșia Montanã Gold Corporation SA, ANAF va manifesta un rol activ. În acest sens, în situația în care vor fi identificate transferuri de bunuri, se va proceda la verificarea oportunitãții și legalitãții acestor tranzacții. ANAF reafirmã faptul cã apãrarea tuturor intereselor statului român și asigurarea unui mediu economic loial și echitabil reprezintã o prioritate”, a transmis ANAF.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis definitiv, în noiembrie, ca acțiunile companiei Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurator. Decizia a fost luată astfel încât statul român să poată recupera cele aproape 10 milioane de dolari pe care i-a cheltuit în procesul arbitral de la Washington, pierdut de compania canadiană.

Litigiul cu ANAF pe plan național vine după ce România a câștigat, la Tribunalul de Arbitraj din Washington, pe 8 martie 2024, procesul intentat de Gabriel Resources Ltd., după ce compania care deținea pachetul majoritar de acțiuni, de 80,6858%, la compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) s-a considerat prejudiciată de statul român prin refuzul de a autoriza proiectul minier.

Tribunalul de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington este entitatea care a fost chemată să arbitreze diferendul de miliarde de dolari dintre canadienii de la Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care dezvolta proiectul minier aurifer cu același nume din Munții Apuseni, și statul român.

Decizia tribunalului arbitral de la Washington, pronunțată pe 8 martie 2024, a respins pretențiile de despăgubiri ale Gabriel Resources, care solicitase miliarde de dolari pentru blocarea proiectului minier. Tribunalul a obligat compania să plătească statului român costurile procedurii de arbitraj, însumând 1.437.574,01 USD și 1.154.774,34 EUR, precum și 30.284.053,32 RON și 928.641,70 USD. Aceste costuri includ și dobânzi.

În iulie 2024, oficailii ICSID au decis să suspede provizoriu executarea hotărârii prin care Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a pierdut procesul intentat României, iar pe 25 aprilie 2025 această măsură a încetat. Procedura de arbitraj a fost inițiată de Gabriel Resources pe 21 iulie 2015 și declarată închisă de tribunal pe 14 septembrie 2023, arată înregistrările oficiale.

Conform calculelor invocate, Gabriel Resources ar fi suferit o pagubă de 3,286 miliarde de dolari, care, cu dobânzi, ar fi ajuns la 4,377 miliarde de dolari, la momentul 30 iunie 2017.

Într-un document ulterior, canadienii au transmis ICSID că ar accepta și aproximativ un sfert din despăgubirile cerute inițial, mai exact doar cu recuperarea investițiilor sale efective, estimate la 760 milioane dolari, plus dobânzi.

(sursa: Mediafax)

 

×