x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antena 1 a avut cea mai mare creştere

Antena 1 a avut cea mai mare creştere

de Cristiana Stamatescu    |    08 Ian 2010   •   00:00
Antena 1 a avut cea mai mare creştere

Anul 2009 a fost de bun augur pentru Antena 1. Postul de televiziune a încheiat anul pe primul loc în ceea ce priveşte cea mai mare creştere în valori absolute la nivel de cotă de piaţă. Postul s-a bucurat de simpatia telespectatorilor care au apreciat programele de divertisment şi vedetele Antenei 1.



Prin toate programele sale, canalul nu a lăsat indiferent publicul telespectator şi a devenit un "generator de emoţii", un partener important în viaţa fiecăruia dintre români. Fie că a stârnit controverse, fie că a oferit pur şi simplu momente de relaxare, fie că a adus informaţia de ultim moment în casele românilor, Antena 1 a încheiat anul 2009 cu o performanţă.

DIFERENŢE
Astfel, în ceea ce priveşte comparaţia dintre anul 2009 şi 2008 la nivel de cotă de piaţă, cea mai mare creştere în valori absolute a înregistrat-o postul Antena 1: 2,1 puncte (i.e. 22%). Cel mai mare perdant în 2009 este postul Acasă TV, care a înregistrat o scădere cu 2,2 puncte a cotei de piaţă (i.e. -27%), scădere datorată în principal performanţei foarte slabe înregistrată de serialul românesc de epocă Aniela.

Antena 3, ca post de nişă, înregistrează o creştere substanţială a cotei de piaţă în 2009, similară cu creşterea Pro TV şi mai mare decât Realitatea TV. Această creştere se datorează programelor speciale dedicate alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare. Creşterea cotei de piaţă a Antenei 1 în anul 2009 este rezultatul unei bune strategii de programare şi creşterea performanţei producţiilor proprii. Producţiile zilnice înregistrează în 2009 creşteri ale cotei de piaţă: 'Neaţa cu Răzvan şi Dani (de la 12,9 cota de piaţă în 2008 la 16,2 cota în 2009), Acces Direct (de la 10,9 la 15,3), Observator 19 (de la 13,0 la 14,6), Un Show Păcătos (de la 7,4 la 11). De asemenea, producţia Te pui cu blondele a crescut de la 12,1 puncte de share la 14,3 în 2009.

De asemenea, filmele programate de Antena 1 în 2009 au înregistrat audienţe mai mari faţă de cele din 2008. Astfel, Tru Lies (10,12% rating), Memoriile unei Gheişe (7,36% rating), Terminator 3 (7,51% rating), Detectiv fără voie (7,15% rating).

În 2009, pe întreaga zi, Trustul Intact a înregistrat o creştere a cotei de piaţă de 4,1 puncte (i.e. 30%), în comparaţie cu Trustul Pro, care a înregistrat o scădere a cotei de piaţă în 2009 cu 0,8 puncte. În 2009, Trustul Intact înregistrează o creştere a cotei de piaţă cu 2,8 puncte (i.e. 18%) faţă de 2008 în Prime Time (19.00-23.00), în timp ce Trustul Pro îşi menţine cota din 2008, în acest interval de timp.

×
Subiecte în articol: mass-media