Portalul Antena3.ro a înregistrat o creştere semnificativă de trafic în ultimele patru săptămâni. Practic, numărul de vizitatori unici a crescut cu aproape 50% faţă de prima parte a lunii septembrie iar numărul de pagini afişate este mai mare decât dublu, procentul exact de creştere fiind de 135%.
Conform datelor SATI de monitorizare a traficului site-urilor din România, în primele 11 zile din luna octombrie, Antena3.ro ocupă prima poziţie în topul site-urilor de ştiri din punctul de vedere al numărului de pagini afişate, cu un total de 6.789.396, faţă de 6.421.964 afişări pentru realitatea.net, respectiv 6.226.042 pentru stirileprotv.ro, următoarele clasate. Contorizarea numărului de vizite pe site în aceeaşi perioadă plasează Antena3.ro pe poziţia secundă cu un total de 1.858.390, la mică distanţă de hotnews.ro care obţine 1.955.349 de vizite, dar înaintea realitatea.net care înregistrează un total de 1.801.093 vizite.
Aceste performanţe au fost posibile prin completarea content-ului oferit de portalul Antena3.ro cu serviciul de revista presei furnizat de ziare.ro, precum şi cu serviciul de ştiri video al Antenei 3, videonews.ro.
Urmează în câteva zile o altă etapă în dezvoltarea portalului Antena3.ro, lansarea unei noi versiuni care aduce un plus de funcţionalitate şi de interactivitate, cu obiectivul de a oferi cel mai bun serviciu de ştiri online din România.