x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ALERTĂ pentru ŞOFERI de la PROTECŢIA CONSUMATORULUI. Cum trebuie să fie antigelul şi lichidul pentru spălat parbrizul

ALERTĂ pentru ŞOFERI de la PROTECŢIA CONSUMATORULUI. Cum trebuie să fie antigelul şi lichidul pentru spălat parbrizul

18 Noi 2012   •   18:48
ALERTĂ pentru ŞOFERI de la PROTECŢIA CONSUMATORULUI. Cum trebuie să fie antigelul şi lichidul pentru spălat parbrizul

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat, in perioada 18-24.10.2012, o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale la comercializarea lichidului antigel si a lichidului de spalare parbrize. Au fost controlati 645 operatori economici. La 347 operatori economici din cei controlati, reprezentand 53,79 %, s-au depistat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor cu abateri a fost de 269.221 lei, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.
Cu ocazia controlului, au fost prelevate 5 de probe, respectiv de lichid antigel (2 probe) si lichid de spalare parbrize (3 probe), pentru analizarea parametrilor inscriptionati pe eticheta. Rapoartele de expertizare emise de CNIEP Larex au emis concluzia potrivit careia, la 4 produse analizate, reprezentand 80 % din totalul prelevarilor efectuate, parametrii determinati nu corespundeau cu cei inscriptionati pe eticheta acestora.

Sfaturi pentru consumatori:

- sa achizitioneze lichid antigel si lichid de spalare parbrize numai din magazine si/sau raioane specializate, unde se elibereaza documente de cumparare (factura, bon fiscal, chitanta fiscala), de care vor avea nevoie in cazul unei eventuale reclamatii;
- recomandam consumatorilor, ca operatia de schimb a lichidului antigel sa fie facuta in service-uri autorizate;
- sa cumpere si deci, sa utilizeze lichidul antigel recomandat de producator sau unul echivalent tehnic, conform cartii tehnice a autovehiculului;
- sa stie ca ambalajul trebuie sa contina datele producatorului, importatorului sau distribuitorului (numele sau denumirea comerciala ori marca de comert, adresa completa si numarul de telefon);
- sa citeasca instructiunile de utilizare, frazele de risc (atentionarile de evitare a anumitor pericole) si frazele de prudenta (masurile de precautie speciale) si sa le respecte;
- sa evite sa cumpere produse in ambalaje ca cele utilizate pentru produse alimentare, hrana pentru animale, produse medicinale sau cosmetice;
- sa nu lase produsele la indemana copiilor.

Presedintele ANPC, Bogdan Cristian Nica atrage atentia asupra locului de unde sunt achizitionate lichidul de spalare a parbrizului si lichidul antigel. De asemenea, „ este important sa se utilizeze lichidul antigel recomandat de producator sau unul echivalent tehnic, conform cartii tehnice a autovehiculului. Procesul de schimbare a lichidului antigel ar trebui sa fie facut in service-uri, iar la achizitionare sa fie citita eticheta pentru a urmari si respecta instructiunile de utilizare, atentionarile de evitare a anumitor pericole si masurile de precautie speciale sa fie respectate ”.
 

×