"Există mari şanse să se depăşească pragul de un miliard de euro, iar investiţiile în active trofeu/cele mai bune pe care le poate oferi piaţa vor deveni mult mai vizibile, deoarece o parte dintre investitori vor pune accent mai mult pe siguranţă, ceea ce va duce la un decalaj mai mare între activele prime şi cele non-prime", arată o analiză realizată de compania de servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor Colliers.
Potrivit consultanţilor, anul 2022 pare să fie un moment de cumpănă pentru sectorul rezidenţial. "Deşi datele demografice nu sunt deseori suficient de clare pentru a emite opinii, există totuşi câteva certitudini, cum ar fi schimbarea obiceiurilor de muncă post-Covid, actualul context inflaţionist care sporeşte atractivitatea investiţiilor rezidenţiale, posibilitatea ca dinamica preţurilor rezidenţiale să o depăşească în sfârşit pe cea a salariilor pentru prima dată în ultimii ani, plus scumpirea materialelor de construcţii", potrivit analizei.
Consultanţii Colliers se aşteaptă ca şi dezvoltatori din această zonă să revină în prim plan într-un număr mult mai mare decât în 2021, presupunând că redresarea pieţei de birouri începe să prindă contur.
Cum România urmează să primească, până la sfârşitul acestui deceniu, aproape 80 de miliarde de euro din fonduri UE (fonduri structurale, fonduri de recuperare post-Covid, plus subvenţii agricole), la care se adaugă şi creşterea economică estimată între 3 şi 4% în acest an, consultanţii Colliers se aşteaptă ca pe măsură ce rezultatele investiţiilor vor începe să se vadă şi creşterea să se accelereze şi să rămână robustă în anii următori.
Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. Cu operaţiuni în 65 de ţări, cei peste 15.000 de specialişti lucrează împreună pentru a oferi consultanţă de specialitate pentru chiriaşi, proprietari şi investitori.