x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat: Pompierii nu pot lucra prin telemuncă, nici de la distanțe foarte mari

Arafat: Pompierii nu pot lucra prin telemuncă, nici de la distanțe foarte mari

de Redacția Jurnalul    |    28 Aug 2023   •   13:15
Arafat: Pompierii nu pot lucra prin telemuncă, nici de la distanțe foarte mari

În timpul intervenției pompierii au fost extrem de aproape de cisterne, lucru care se vede în imaginile de la fața locului, surprinse după prima explozie. Este un risc asumat, spune Raed Arafat. Pompierii nu pot lucra de la distanță, prin telemuncă.

„Pompierii nu au făcut decât să reacționeze și să controleze o situație. Au reacționat după ce cineva nu a respectat regulile și după ce a apărut prima explozie. Intervenția pompierilor era să controleze o situație să nu devină cât mai tragică, pentru că lipsa intervenției, a lăsa să ardă, cum spuneau unii, putea să însemne și o defragrație mult mai importantă”, spune Raed Arafat.

El afirmă că „pompierii nu pot lucra prin telemuncă, nici de la distanțe foarte mari”.

„Pompierii au un rol și știu ei să se organizeze să lupte contra incendiului. Nu poți lupta cu incendiu de la 500 de metri”, încheie Arafat, care afirmă că a ajuns la crevedia la aproape o oră după prima explozie și deja dispozitivul de intervenție era format de ofițerii care au intervenit și care au aplicat întocmai procedurile.

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni - soț și soție - au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne - pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Raed Arafat pompieri