x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a aflat cauza morții Raisei. Autopsia a confirmat că fetița a fost ucisă cu cruzime

S-a aflat cauza morții Raisei. Autopsia a confirmat că fetița a fost ucisă cu cruzime

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2024   •   11:18
S-a aflat cauza morții Raisei. Autopsia a confirmat că fetița a fost ucisă cu cruzime
Sursa foto: IPJ Dolj

Antena 3 CNN a obținut rezultatele preliminare ale autopsiei pentru a stabili cauza morții Raisei, fetița de doi ani găsită moartă pe un câmp în Dolj, după ce a dispărut din fața casei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Autopsia a confirmat că fetița a fost ucisă cu cruzime, murind prin asfixiere mecanică prin strangulare, iar pe corpul său au fost găsite numeroase leziuni prin înțepare. Principalul suspect în acest caz este vărul fetei, dar anchetatorii încă nu au strâns toate probele necesare. Surse din cadrul anchetei au indicat că suspectul nu este coerent în declarații, ceea ce îngreunează comunicarea cu el, potrivit Antena 3 CNN.

Părinții Raisei, care lucrează în Spania, au declarat că au fost amenințați de mai multe ori de cămătari din cauza unor datorii mari și se tem că acest incident a fost un act de intimidare pentru a-i forța să plătească. Aceasta este una dintre pistele pe care anchetatorii le urmăresc după discuțiile cu părinții.

„Da, avem datorii. Am spus la Poliție că am bănuit. Am vorbit și cu comandantul care mi-a spus că au căutat în zona aia de 3-4 ori și nu au găsit-o", au declarat părinții Raisei în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena 1.

 

×