x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertizare meteorologică cod galben pentru Bucureşti şi 17 judeţe

Avertizare meteorologică cod galben pentru Bucureşti şi 17 judeţe

29 Ian 2009   •   00:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru 17 judeţe din estul şi sud-estul ţării şi pentru Bucureşti, unde începând de joi, de la ora 22.00 şi până sâmbătă, la ora 02.00, sunt posibile ninsori şi vânt puternic.



Potrivit avertizării ANM, în acest interval, în judeţele din estul şi sud-estul ţării va ninge, iar vântul va atinge până la 60 - 70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.

Aceste fenomene se vor resimţi în noaptea de joi spre vineri, mai ales în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali, iar în cursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în Dobrogea, sudul Moldovei şi jumătatea estică a Munteniei.

ANM a anunţat că va ninge semnificativ local în vestul Munteniei, estul Transilvaniei şi în zonele montane aferente, dar vântul va fi în general moderat.

Judeţele afectate sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi municipiul Bucureşti.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionate cu cod galben, anunţând că până joi după-amiază, din cauza ploilor abundende, se vor produce depăşiri ale cotelor de atenţie pe râuri din judeţele Vâlcea, Mehedinţi, Gorj şi Dolj.

Atenţionarea cu cod galben, emisă miercuri seară la ora 19.00, este valabilă până joi la ora 14.00, fiind anunţate creşteri de debite şi niveluri ale râurilor, cu depăşiri ale cotelor de atenţie, din cauza precipitaţiilor.

Ţinând cont de ploile înregistrate în ultimele ore, care izolat au depăşit 25 de litri pe metru pătrat în trei ore, precum şi a celor prognozate, vor creşte semnificativ debitele şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice Jiu, Desnăţui şi Olt.

Astfel, potrivit atenţionării, vor fi depăşite cotele de atenţie pe râurile Cernovăţ şi Motru, pe sectorul Tarmigani - Faţa Motrului, din judeţul Mehedinţi, Orlea din judeţul Gorj, Desnăţui, pe sectorul Călugărei - Dragoia, din judeţul Dolj şi Bistriţa, din judeţul Vâlcea.
Mediafax

×
Subiecte în articol: meteo