x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aviara, dusa cu vorba

Aviara, dusa cu vorba

de Alexandru Nastase    |    Florina Zainescu    |    14 Mar 2006   •   00:00
Aviara, dusa cu vorba

In plin proces de migrare a pasarilor calatoare, res-ponsabile de transmiterea virusului H5N1, Ministerul Agriculturii intentioneaza sa puna pe picioare un Centru International pen-tru cercetarea gripei aviare. Acum sase luni, ideea a fost catalogata drept inutila. Intarzierea nejustificata atarna greu, in conditiile in care capturarea si diagnos-ticarea pasarilor ar fi putut oferi informatii pretioase despre virusul ucigas.

Ministerul Agriculturii vrea sa puna pe picioare un Centru International pentru cercetarea gripei aviare. Inexplicabil, ideea capturarii, diagnosticarii si mai apoi inelarii pasarilor migratoare care trec prin Romania pentru a se vedea cum se manifesta H5N1 exista de sase luni, dar a fost ignorata.

Lunea trecuta, la Ministerul Agriculturii s-au intalnit ministrii si ministrii adjuncti de resort din zona de vest a Marii Negre pe tema cooperarii regionale in ceea ce priveste lupta impotriva gripei aviare.

"S-a discutat despre o retea de monitorizare a pasarilor migratoare in aceasta zona, pentru ca suntem toti pe acelasi culoar de migratie si ne intereseaza evolutia gripei aviare. In acest context s-a discutat despre centrele de inelare a pasarilor, pentru ca monitorizare inseamna inelarea, urmarirea pasarilor si interpretarea datelor rezultate. Romania propune infiintarea unui Centru International pentru cercetarea bolilor transfrontaliere, in speta gripa aviara", a anuntat, dupa incheierea consultarilor, Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii. O idee salutata de ceilalti participanti.

NEPASARE. Problema este ca necesitatea capturarii, testarii din punct de vedere al starii de sanatate si inelarii migratoarelor pentru a se cerceta care specii sunt purtatoare ale virusului gripei aviare si cum evolueaza boala a fost "pusa pe tapet" inca de acum sase luni. Cu aceasta propunere a venit Mircea Gogu, directorul Centralei Ornitologice Romane (COR), in timpul uneia dintre primele sedinte ale Comandamentului Central Antiepizootic. Nu numai ca autoritatile nu au pus in practica aceasta idee, dar au rupt si orice colaborare cu COR. Reprezentantii acesteia nu au mai fost chemati la consultari, in conditiile in care Romania este, tocmai prin intermediul COR, membru plin al Comitetului International pentru Inelarea Pasarilor - EURING - , care de decenii centralizeaza si interpreteaza, global, datele de inelare si regasire din peste 20 de tari.

S-a pierdut astfel jumatate de an de cercetare, iar focarele de gripa aviara s-au inmultit in Romania precum ciupercile dupa ploaie. In timp ce specialistii din intreaga lume avertizeaza asupra pericolului unei pandemii si se zbat sa gaseasca solutii, Romania s-a multumit sa stranga si sa analizeze pasari moarte. "Astea pot muri din alte cauze, pentru ca mortalitatea apare in fiecare an din cauza neadaptarii la mediu. Faptul ca s-au gasit anticorpi la unele dintre ele dovedeste doar ca respectivele exemplare au intrat in contact cu virusul si sistemul lor imunitar a reactionat, dar nu ca acestea sunt purtatoare ale virusului gripei aviare", ne-a declarat Mircea Gogu.

TERGIVERSARE. Si se vor mai pierde cateva luni pretioase, deoarece centrul international de cercetare de care vorbea Flutur va fi gata cel mai devreme in toamna acestui an. Plus ca va costa "cateva milioane de euro", dupa cum a declarat ministrul. Se naste atunci intrebarea: de ce trebuie sa asteptam crearea unei institutii-mamut, cand avem deja toate parghiile necesare, cu exceptia unor plase de captura speciale, care costa aproximativ 300.000 de euro bucata. Avem ornitologi, medici veterinari, baze de date stiintifice despre migratia pasarilor si conexiuni internationale prin intermediul carora avem acces la informatii din intreaga lume, deci putem da drumul activitatii de cercetare imediat ce se achizitioneaza plasele, spune Gogu.

MIGRATIA PASARILOR IN EUROPA
Click pentru a mari
CLICK PENTRU ZOOM

De altfel, si Academia Romana, prin Comisia pentru Protejarea Monumentelor Naturii, monitorizeaza la randul sau dinamica pasarilor migratoare si are o baza de date serioase in acest domeniu. "In Romania exista cel putin trei lucrari de anvergura care contin migrarea pasarilor pe teritoriul tarii. Potrivit unei legi din 1941, singura institutie care este abilitata sa ineleze pasari pe teritoriul Romaniei este COR. Datele culese de cercetatorii de la Centrala sunt trimise la Eurings, un centru care colecteaza astfel de date", a spus dr. Dan Munteanu, ornitolog, membru corespondent al Academiei Romane. Nici un membru al Comisiei pentru Protectia Monumentelor Naturii nu a fost macar consultat de autoritatile centrale in legatura cu acest proiect.

TRASEE. Datorita pozitiei geografice, Romania este pe ruta celor mai importante drumuri de migratie a pasarilor din centrul si estul Europei. Tara noastra este o locatie de importanta majora pentru evolutia si stabilitatea populatiilor de pasari sedentare sau calatoare. In Europa exista patru zone majore de migratie, regiunea din est cuprinzand drumurile est elbic, pontic si sarmatic. Aceasta "ruta" colecteaza pasarile din cea mai vasta zona de migratie, ce se intinde din indepartata Taiga siberiana, zona central si est-europeana si pana in Africa de Sud, numita generic calea Eurasian - Africana.

"DE CE NU FOLOSIM TOATE DATELE PE CARE LE AVEM?"
Expert in biodiversitate, fostul guvernator al Deltei Dunarii, Virgil Munteanu, spune ca Romania se afla pe un culoar foarte mare de migratie. In Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, pasarile salbatice ajung atat in timpul migratiei de toamna, cat si in cea de primavara. Migratia de primavara incepe in lunile aprilie-mai, cand sosesc pasarile din Africa Centrala si de Vest si bazinul Marii Mediterane. Acestea raman la noi peste vara, isi depun ouale si le clocesc, apoi isi invata puii sa zboare sau sa se hraneasca singuri. In luna septembrie, aceste pasari pleaca din nou spre zona Africii, urmand a reveni in Delta Dunarii in primavara urmatoare. Migratia de iarna incepe in luna noiembrie si se incheie in luna martie. In acest interval ierneaza in Delta Dunarii specii de pasari care isi petrec vara dincolo de Cercul Polar de Nord, in regiunea Siberiei. "Aceste lucruri se cunosc de ani buni in Romania si este curios ca autoritatile nu folosesc experienta tuturor institutiilor abilitate. Rutele de zbor ale pasarilor migratoare sunt studiate de zeci, poate chiar sute de ani si la noi. Exista teme de cercetare la universitati si la institutele de cercetare, de exemplu la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunarii din Tulcea. De asemenea, exista proiecte de monitorizare a pasarilor derulate de organizatiile nonguvernamentale. Cel mai mare ONG specializat din Romania este Societatea Ornitologica Romana, care deruleaza programe in colaborare cu prestigioase organizatii internationale, precum BirdLife International si Societatea Regala Britanica pentru Protectia Pasarilor", a declarat Virgil Munteanu.

MEDIUL, IN OFSAID
La 7 martie, la Ministerul Mediului (MMGA) a avut loc o intalnire de urgenta pe tema masurilor pe care institutia trebuie sa le ia in contextul gripei aviare, ne-a declarat Dan Hulea, presedintele celei mai mari organizatii neguvernamentale (ONG) care se ocupa cu studiul pasarilor, Societatea Ornitologica Romana. El ne-a spus ca una dintre temele de discutie a fost necesitatea crearii unui sistem national de monitorizare a pasarilor migratoare. Oficialii de la Mediu isi puneau problema daca initiativa realizarii acestui proiect ar trebui sa le apartina lor sau Agriculturii. Nici la aceasta intalnire reprezentantii COR nu au fost chemati. Ba mai mult, contactati telefonic, reprezentantii biroului de presa al MMGA au negat ca o astfel de intrunire ar fi avut loc. Cat despre existenta unui sistem national de monitorizare a migratoarelor, au dat un raspuns de-a dreptul hilar: "Nu cred ca avem. Intrebati la Societatea Ornitologica Romana". Adica reprezentantii statului, platiti din bani publici, ne-au trimis la un ONG ca sa obtinem mai multe informatii despre existenta sau nu a unui sistem national de monitorizare. Plus ca Mircea Gogu, directorul COR, este acreditat chiar de MMGA ca "expert in dinamica populatiilor de pasari pe culoarul de migratie Eurasia - Africa".
×
Subiecte în articol: observator romania pasarilor