x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Azi expiră termenul pentru propunerea unui judecător la CCR

Azi expiră termenul pentru propunerea unui judecător la CCR

18 Mar 2013   •   10:43
Azi expiră termenul pentru propunerea unui judecător la CCR
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Perioada stabilită pentru ca grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor să facă propuneri pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională a României, după expirarea mandatului Aspaziei Cojocaru, desemnată de acest for legislativ, se încheie luni.

 
"S-a stabilit ca până pe data de 18 martie fiecare grup parlamentar să facă propuneri la Comisia juridică, până pe data de 21 martie se vor discuta aceste propuneri iar în perioada 21 - 25 martie se fac audieri şi raport, astfel încât între 25 şi 30 martie să se poată introduce pe ordinea de zi a plenului", afirma pe 11 martie, după şedinţa Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici. 
 
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a discutat în şedinţa din 11 martie despre scrisoarea transmisă de preşedintele Curţii Constituţionale în legătură cu apropierea încetării mandatului unor judecători ai CCR. 
 
"Dumnealui ne-a trimis numai pentru Aspazia Cojocaru, care a fost propusă de Camera Deputaţilor, dar în discuţie au fost luate trei cazuri, pentru că mandatul a trei judecători expiră în iunie, adică: Aspazia Cojocaru, Axinte Gaspar, care a fost numit de Preşedinţie, şi Ion Predescu, din partea Senatului", explica Niculae Mircovici.

×
Subiecte în articol: judecarot ccr