x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bani pentru anticorupţie

Bani pentru anticorupţie

de Violeta Fotache    |    03 Iul 2008   •   00:00

Peste 1,3 milioane de euro, majoritatea din fonduri europene, vor fi alocate în următoarele 18 luni în sprijinul luptei împotriva corupţiei din administraţiile publice, în cadrul proiectului “Twinning Phare 2008”

Peste 1,3 milioane de euro, majoritatea din fonduri europene, vor fi alocate în următoarele 18 luni în sprijinul luptei împotriva corupţiei din administraţiile publice, în cadrul proiectului “Twinning Phare 2008”, lansat miercuri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), a declarat şeful DGA, Irinel Păun. Proiectul va fi implementat de DGA cu ajutorul partenerilor britanici şi francezi, în decurs de 18 luni. Proiectul de twinning propune o abordare integrată la nivel naţional a luptei împotriva corupţiei, deoarece implică structuri din cadrul MIRA, Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public.


Obiective: Transparenţă şi integritate în Administraţia publică

Proiectul lansat ieri va susţine implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, a declarat şeful DGA Irinel Păun. Printre obiective se află revizuirea şi simplificarea procedurilor administrative, creşterea gradului de transparenţă, dar şi a gradului de protecţie a integrităţii Administraţiei publice. “Consider că acest proiect are o importanţă deosebită, mai ales în contextul necesităţii îndeplinirii de către România a Condiţionalităţii numărul 4 «Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul Administraţiei locale» din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, instituit de Comisia Europeană”, a spus Irinel Păun, în cadrul conferinţei de presă organizată cu prilejul lansării proiectului.
 

DIRECŢII. Cinci sînt componentele proiectului PHARE, care urmăresc principiile şi domeniile prevăzute în documentul numit Strategia Naţională Anticorupţie şi anume: prevenirea săvîrşirii faptelor de corupţie, creşterea eficienţei în combaterea corupţiei, simplificarea procedurilor administrative, transparenţa şi implicarea societăţii civile. Prima componentă va urmări ameliorarea procedurilor administrative din administraţia publică prin introducerea de sisteme de lucru transparente. Se va începe prin analiza punctelor forte şi a celor slabe şi revizuirea măsurilor luate pînă în prezent în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.

Pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei vor fi identificate trei instituţii publice şi trei municipalităţi, care vor fi puse sub lupă în vederea realizării unei analize care va sta la baza identificării sectoarelor care au proceduri excesiv de birocratice şi prin urmare sînt cel mai expuse la corupţie. Legea funcţionarului public şi Legea avertizorului de integritate, ca şi alte mecaniste adoptate pînă în prezent pentru combarea corupţiei vor fi evaluate în scopul de a descoperi şi asigura elementele de care mai avem nevoie pentru a asigura o mai bune protecţie a integrităţii publice.

Experţii anticorupţie din instituţiile publice vor fi instruiţi într-o sesiune dedicată transparenţei, iar în final, proiectul se va încheia cu o acţiune de analiză a strategiilor de comunicare existente în cadrul DGA. Sens în care vor fi organizate sesiuni de instruire pe problema situaţiilor de criză în comunicarea publică şi un atelier de lucru privind bunele practici ale Uniunii Europene în domeniu. 

×
Subiecte în articol: observator corupţiei