x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu:”Nu avem bani pentru avioanele F16”

Băsescu:”Nu avem bani pentru avioanele F16”

de Lavinia Dimancea-Ovedenie    |    18 Sep 2011   •   21:00
Băsescu:”Nu avem bani pentru avioanele F16”

Dupa ce ambasadorul SUA la Bucuresti a declarat ca la Washington s-a discutat si achizitionarea de avioane F19, care ar putea fi noi, presedintele Traian Basescu vine si spune ca, acum, Romania nu-si permite financiar o asemenea investitie. 'Pozitia exprimata de Romania, in speta de mine, a fost: nu avem bani si nu ne putem angaja intr-un astfel de contract, decat daca am gasi o solutie de finantare pe termen lung. Adica in urmatorii cinci-sase ani Romania nu va putea plati miliarde, ci poate plati 200 de milioane, maxim 300 de milioane anual.

Acesta este mesajul meu. Nu este nici o presiune din partea americana sa achizitionam avioane F16 neaparat. Avem noi insa o obligatie asumata cand am devenit stat membru NATO, sa avem un numar de avioane cert, 48, compa­tibile cu echipamentele NATO. Ca pot fi F16, ca pot fi Rafale, ca pot fi SAAB sau stiu eu, important este cum gasim o solutie de finantare', a declarat seful statului, in emisiunea 'Dupa 20 de ani', difuzata ieri la Pro TV. Basescu a precizat ca discutia bilaterala in momentul de fata nu este una de consistenta, pentru ca Romania nu are resurse financiare sa achizitioneze, iar subiectul a fost discutat la o dimensiune 'foarte redusa'.

Cat priveste eliminarea vizelor pentru SUA, seful statului a explicat ca presedintele american Barack Obama isi asuma sustinerea modi­ficarii legii pentru Visa Waiver. 'Eva­luarea presedintelui Obama este ca trebuie ridicat nivelul de respingere de la 3% la 10%, si sa intervina un alt element important, care ne-ar avantaja extraordinar de mult, gradul de intarziere, adica cei carora li se acorda viza, daca pleaca in timp din teritoriul Statelor Unite, sau nu. Aici Romania sta foarte bine, are cetateni corecti', a spus Basescu. Intrebat daca nu se teme ca, o data ce romanii vor merge in SUA fara vize, am putea asista la imagini cu tabere de nomazi romi, de genul carora pe care le vedem in prezent in Franta, Spania si Italia, seful statului a aratat ca este un risc pe care autoritatile romane trebuie sa si-l asume, dar, daca autoritatile din alte tari sunt deranjate de cersit, pot face o lege care sa inter­zica aceasta activitate.

In aceeasi emisiune, Basescu a vorbit si despre proiectul Rosia Montana, precizand ca a cerut un raport ce recomanda continuarea in­ves­ti­tii­lor. 'Proiectul de la Rosia Monta­na este proiectat pentru 5 ppm cianuri. Exact la nivelul la care este cea mai moderna exploatare aurifera din lume probabil, cea din Suedia, care are acest nivel de poluare, de 5 ppm. Am vazut specialisti care spun ca in cafea sunt 6 ppm cianuri. Eu ii invit cand incepe exploatarea, daca va in­ce­pe, sa fie primii care beau apa sepa­ra­ta din iazul de la Rosia Montana sa ne demonstreze ca apa nu are cianuri la nivel toxic', a spus Basescu.

Pentru a convinge de ce nu sunt cre­di­bili toti cei care spun ca exploatarea de la Rosia Montana va genera poluare, Basescu a pus la dispozitie fo­to­gra­fii facute chiar de el, din elicopter, pre­luate de cotidianul Gandul, insa aces­tea sunt contestate ca ar re­pre­zenta Rosia Montana. Dan Selaru a scris pe blogul personal ca de fapt pozele sunt de la exploatarea Rosia Poieni, intre cele doua locuri fiind cam 10 kilometri. Legat de deciziile Guvernului, Basescu a comentat ca nu se pot face indexari la pensii cand exista un deficit de 3,6 miliarde de euro si ca amanarea localelor pana la generale ar fi justificata doar de reorganizarea administrativa.

Cititi si Bechtel, un contract 'nefericit'

×
Subiecte în articol: observator