Miercuri, în intervalul orar 07.00-21.00, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase prognozate, pompierii militari au intervenit în 23 localități din 12 județe ( Argeș, Bacău, CarașSeverin, Cluj, Harghita, Hiunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Sibiu și Vaslui), precum și în municipiul București, pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea, anunță IGSU.
Din cauza precipitațiilor abundente, pompierii au acționat în sprijinul populației pentru evacuarea apei din trei case, opt curți, un subsol (agent economic), șapte beciuri și o stradă. Totodată, din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a cinci imobile, pentru degajarea unui stâlp de electricitate și a 11 copaci prăbușiți.
În urma acestor evenimente, au fost avariate două autoturisme și o țeavă de gaze. De asemenea, pompierii din județele Bacău și Harghita au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la două anexe gospodărești care au fost lovite de trăsnet.
(sursa: Mediafax)