x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ca la Polul Sud: Minus 34,4 grade Celsius în România!

Ca la Polul Sud: Minus 34,4 grade Celsius în România!

25 Ian 2010   •   00:00

În localitatea covăsneană Întorsura Buzăului s-a înregistrat luni dimineaţă cea mai scăzută temperatură din ţară, de minus 34,4 grade Celsius. Potrivit meteorologilor de la staţia din localitate, la ora 7,20 termometrul indica minus 34,4 grade Celsius, acest fenomen fiind cauzat de un front atmosferic rece, care se va menţine şi în următoarele zile.



Recordul absolut din ultima jumătate de secol a fost stabilit, însă, în anul 2004, când staţia meteo de la Întorsura Buzăului a înregistrat minus 36 de grade Celsius, temperatură care nu mai fusese atinsă din anul 1939. Locuitorii din zonă spun că în 1986 a fost un ger şi mai cumplit, termometrele lor indicând minus 40 de grade Celsius la sol.

Localnicii au de îndurat diferenţe de temperatură de aproape 40 de grade între interior şi exterior, iar apa caldă pe care o scot din casă pentru a adăpa animalele îngheaţă aproape instantaneu. Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit cod portocaliu de ger pentru şapte judeţe din ţară, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi.

Pentru informatii complete privind starea vremii, puteti consulta avertizarile meteorologice si AICI.

×
Subiecte în articol: meteo