x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cadou de Crăciun pentru o fetiță de cinci ani din Dolj – Inima Denisei este în sfârșit sănătoasă

Cadou de Crăciun pentru o fetiță de cinci ani din Dolj – Inima Denisei este în sfârșit sănătoasă

20 Dec 2019   •   14:21
Cadou de Crăciun pentru o fetiță de cinci ani din Dolj – Inima Denisei este în sfârșit sănătoasă

În pragul sărbătorilor de iarnă, o fetiță de cinci ani din Dolj a primit șansa la o copilărie normală în urma unei intervenții minim invazive desfășurate la ARES, în București. Intervenția a fost posibilă cu sprijinul Fundației Mereu Aproape, prin campania Vreau să ajut.

Denisa suferea de persistență de canal arterial, un defect cardiac congenital care îi afecta viața de zi cu zi. Persistența de canal arterial este o maladie congenitală cardiacă, prezentă de la naștere. Canalul arterial reprezintă o structură anatomică normală, care în timpul vieții fetale ajută fătul să vină pe lume în condiții optime, dar după naștere trebuie să se închidă în câteva zile, până la câteva luni. La unii copii, acest canal nu se închide. Persistența lui supraîncarcă circulația pulmonară cu sânge la presiuni mai mari decât normal, iar acest lucru duce, cu timpul, la îmbolnăvirea plămânilor.

Părinții observă de regulă că este ceva în neregulă cu copilul lor: nu mănâncă bine, răcește, este micuț, nu ia în greutate, respiră cu efort. Aceste simptome apar din cauză că persistența canalului arterial duce în timp la un sindrom de hipertensiune pulmonară, care se traduce prin oboseală, dificultăți în respirație, dificultăți în alimentație. Cu timpul, copilul are o creștere încetinită. Este mai mic în greutate și în înălțime, decât copiii de vârsta lui” explică dr Eliza Cinteză, medic primar cardiologie pediatrică, la ARES.

Denisa nu putea să doarmă nici cu fața în sus, nici într-o parte, trebuia s-o întorc în toate părțile. Când se juca la grădiniță obosea, nu mai era în apele ei, stătea în bancă supărată. De aceea, într-o perioadă nu am mai lăsat-o la grădiniță” povestește Claudia Elena Ochiana, mama copilei.

Familia s-a alarmat după ce fetița și-a pierdut de două ori cunoștința în decurs de câteva zile. Părinții au fost cu ea la medicul cardiolog în Craiova, unde au primit diagnosticul și li s-a recomandat intervenția la București. Din cauza faptului că diagnosticarea Denisei s-a făcut târziu și calitatea vieții îi era sever afectată, corectarea defectului cardiac se impunea de urgență. Cu ajutorul Fundației Mereu Aproape, prin campania Vreau să Ajut, intervenția s-a făcut în luna decembrie la ARES.

În urmă cu mai mult timp, aceste defecte se operau. Operația consta într-o incizie în zona pieptului și ligatura mecanică a canalului. Este o operație de chirurgie cardiovasculară, chiar dacă nu este foarte dificilă, presupune o tăietură, risc de infecție și o convalescență prelungită. Noi, la ARES și, în ultimul timp, în majoritatea centrelor, rezolvăm astfel de defecte nechirurgical, prin cateterism cardiac. Asta presupune o procedură mai ușoară decât cea chirurgicală, pentru pacient” a declarat dr. Dan Deleanu, medic cardiolog intervenționist la ARES.

Echipa formată din dr. Eliza Cinteză și dr. Dan Deleanu a decis corectarea defectului cardiac cu ajutorul unui dispozitiv Amplatzer Duct Occluder II, tip ”umbreluță”, de numai câțiva milimetri. Intervenția în cazul Denisei a fost mai complicată decât cazurile uzuale, din cauza unor particularități anatomice ale fetiței.

A avut o particularitate anatomică mai specială. N-a fost un canal arterial persistent normal, ci totul a fost cumva în oglindă. Denisa are un arc aortic drept, iar canalul arterial a avut origine din artera descendentă situată în dreapta, cu artera pulmonară dreaptă. În mod normal, toate acestea sunt pe stânga. Acest fapt a făcut puțin mai dificil abordul intervențional” explică dr. Cinteză.

Intervenția s-a desfășurat sub anestezie generală, în sala de angiografie. Medicii cardiologi au introdus două teci, una arterială și și una venoasă la nivelul arterei și venei femurale, pe partea dreaptă. Ulterior, sub ghidaj radiologic, au inaintat cateterele până la nivelul aortei și au identificat poziția exactă a canalului arterial. După multiple măsurători, dispozitivul tip umbreluță a fost înaintat până în dreptul defectului cardiac, unul dintre discurile sale a fost poziționat spre vena pulmonară, iar celălalt înspre aortă, pentru a închide canalul atrial. După ce a fost poziționat corect dispozitivul, medicii au retras toate celelalte materiale. În câteva luni, ”umbreluța” va fi acoperită de țesut epitelial iar comunicarea dintre aortă și vena pulmonară se va închide complet.

În urma corectării defectului congenital, Denisa va putea avea o copilărie normală. Fetița a fost externată la numai două zile după intervenție, în stare foarte bună, cu poftă de joacă și de sărbători.

Unul din nouă copii din România se naște cu malformații cardiace congenitale. ARES desfășoară în fiecare an campanii de conștientizare și diagnostic gratuit pentru copiii cu vârsta până în 12 ani, sub motto-ul “Nicio zi fără joacă”. Din 2011 și până în prezent, aproximativ 100 de copii au fost tratați în secția destinată malformațiilor cardiace congenitale din cadrul ARES.

×
Subiecte în articol: fundatia mereu aproape