x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Priplata - Decizia de extradare apartine cehilor

Cazul Priplata - Decizia de extradare apartine cehilor

de Magda Colgiu    |    23 Aug 2005   •   00:00

Conventia Europeana de Extradare de la Paris nu stabileste termene pentru solutionarea cererilor de extradare, situatie aplicabila si in cazul cehului Frantisek Priplata, a declarat, ieri, pentru Rompres, Razvan Radu, director in Ministerul Justitiei. Priplata a fost condamnat pentru instigare la asasinarea fostului lider sindical de la "Tepro" Iasi, Virgil Sahleanu.

LEGEA. Razvan Radu a mentionat ca Ministerul Justitiei din Cehia va trebui sa sesizeze instanta locala competenta pentru solutionarea cererii de extradare a lui Priplata. Aceasta hotarare ar putea fi contestata daca exista o cale de atac. "Problema este cum se va solutiona cererea in cazul lui Frantisek Priplata, avand in vedere ca legea ceha interzice extradarea propriilor cetateni", a declarat Razvan Radu. Ministerul Justitiei din Romania a transmis, saptamana trecuta, Ministerului Justitiei din Cehia cererea de extradare a lui Frantisek Priplata, formulata de Curtea de Apel Oradea. In domeniul extradarii, Romania si Cehia aplica dispozitiile Conventiei Europene de extradare, incheiata la Paris, la 13 decembrie 1957. (Magda Colgiu)

×
Subiecte în articol: observator priplata extradare