x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Miron, cel mai căutat criminal din România, adus sub escortă din Germania

Vasile Miron, cel mai căutat criminal din România, adus sub escortă din Germania

08 Ian 2016   •   21:55
Vasile Miron, cel mai căutat criminal din România, adus sub escortă din Germania
Sursa foto: Foto - Arhivă

Vasile Miron, considerat un criminal sadic şi principalul suspect în uciderea unui băieţel de 10 ani dintr-o comună din judeţul Iaşi, a fost adus vineri seara în România, din Germania.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Germania, poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR au efectuat vineri o misiune de preluare, sub escortă, a lui Vasile Miron, de 42 de ani.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. El va fi dus sâmbătă la Tribunalul Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare emis anterior în lipsă.

Vasile Miron este principalul suspect în cazul morţii unui copil de 10 ani, Alexandru Andrei Agape, din satul Covasna, comuna Coştuleni, judeţul Iaşi, al cărui trup a fost găsit într-o râpă la sfârşitul lunii mai 2015.

Presa locală a relatat că băiatul provenea dintr-o familie săracă şi mai avea trei fraţi, fiind nevoit să muncească cu ziua prin sat.

A fost văzut în viaţă ultima oară pe 29 mai 2015, când s-a urcat într-o căruţă cu doi străini. Părinţii i-au anunţat dispariţia abia după 10 zile, crezând că băiatul era la o stână, unde mai muncea pentru mâncare.

Trupul copilului a fost descoperit de un sătean într-o râpă, la zeci de metri distanţă de drumul principal, într-o zonă cu vegetaţie, iar anchetatorii au stabilit că el a fost ucis cu cruzime.

Principalul suspect este Vasile Miron, care venise în vizită la rude din comuna Coştuleni în perioada dispariţiei copilului. El a fost identificat ulterior în Germania.

După ce procurorii din Iaşi au deschis un dosar penal în acest caz şi au audiat zeci de săteni, ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au făcut demersuri pentru aducerea în ţară a lui Vasile Miron din Germania.

Vasile Miron este considerat un criminal sadic, el fiind inculpat în anul 2002, după ce a violat şi ucis o fată de 17 ani, care venise la colindat de Crăciun.

Anchetatorii au stabilit că el a invitat-o pe adolescentă în locuinţa sa din localitatea Tunari de lângă Bucureşti, unde a încercat să o violeze. Pentru că fata s-a opus, bărbatul a omorât-o şi a ascuns cadavrul în WC-ul din curte.

Fata provenea din clanul "Belgienilor", iar membrii acestuia au încercat să dea foc locuinţei lui Vasile Miron, când au aflat că acesta a omorât-o pe adolescentă, în sat izbucnind o adevărată revoltă.

Familia lui Vasile Miron relata atunci că bărbatul făcuse puşcărie pentru furt de maşini şi devenea foarte violent când consuma băuturi alcoolice.

"Deşi modul de comitere a faptei a fost deosebit de violent, la momentul anchetei a cooperat cu organele de anchetă. Şi în prima declaraţie şi, ulterior, la reconstituirea modului de comitere a faptei, deci o abilitate de infractor. La data respectivă, în 2002, nu avea experienţa comiterii unui omor. Pentru că el, în momentul respectiv, a încercat să secţioneze trupul victimei, dar nu a reuşit tocmai pentru că nu avea experienţă în aşa ceva. Nu a dat dovadă de mari regrete. Totuşi, nu ştiu dacă în tinereţe a fost victima unor abuzuri sexuale, dar modul lui de comportare denotă o deviaţie sexuală", a povestit ulterior pentru un post de televiziune poliţistul care s-a ocupat de acest caz, Petre Popa.

Vasile Miron a cooperat atunci cu anchetatorii, recunoscându-şi fapta, motiv pentru care a fost condamnat în anul 2003 la 15 ani de închisoare, însă a ieşit din detenţie după 10 ani pentru bună purtare.

Sursa: Agerpres

×