x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețul ChatGPT Plus s-ar putea dubla în următorii cinci ani

Prețul ChatGPT Plus s-ar putea dubla în următorii cinci ani

28 Sep 2024   •   21:40
Prețul ChatGPT Plus s-ar putea dubla în următorii cinci ani
Sursa foto: Hepta

Abonamentul ChatGPT Plus ar putea ajunge la 44 de dolari pe lună până în 2029, conform documentelor interne de la OpenAI.

Abonamentul ChatGPT Plus, vândut în prezent pentru suma de 20 de dolari pe lună, ar putea suferi o creștere semnificativă a prețului în următorii cinci ani, cu șanse să ajungă la 44 de dolari pe lună până în 2029, potrivit The New York Times, citat de TechRadar.

Prima creștere este preconizată pentru sfârșitul anului 2024, când prețul va urca cu 2 dolari, ajungând la 22 de dolari pe lună. Conform surselor, OpenAI intenționează să majoreze „agresiv” costurile abonamentului, iar până în 2029, utilizatorii ChatGPT Plus ar putea plăti dublul sumei actuale.

OpenAI, care are în prezent aproximativ 10 milioane de abonați la ChatGPT Plus, se confruntă cu costuri operaționale foarte mari. Documentele citate de New York Times sugerează că OpenAI ar putea pierde până la 5 miliarde de dolari în 2024, în ciuda unei creșteri a veniturilor la 300 de milioane de dolari pe lună.

Compania se află, de asemenea, în plin proces de strângere a aproximativ 7 miliarde de dolari în finanțări externe, ceea ce ar putea evalua OpenAI la 150 de miliarde de dolari, similar cu corporații precum Goldman Sachs sau Uber. Totuși, în ciuda creșterii veniturilor, OpenAI rămâne în deficit financiar.

(sursa: Mediafax)

 

×