x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan neagă că va propune Buxelles-ului creșterea TVA la 21%

Nicușor Dan neagă că va propune Buxelles-ului creșterea TVA la 21%

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2025   •   21:04
Nicușor Dan neagă că va propune Buxelles-ului creșterea TVA la 21%

România ar urma să propună în ECOFIN, vineri, o creștere cu 2% a TVA, de la 19%, cât este în prezent, la 21%, au precizat surse politice pentru Gândul. Propunerea vine în contextul în care Nicușor Dan, președintele României, a promis în campanie că dacă va ajunge președinte, TVA nu va crește.

Gândul a stat de vorbă cu șeful statului miercuri seara despre propunerea vehiculată în spațiul public. Nicușor Dan a spus: „Nu. O să vedeți programul de guvernare”.

Mai mult, în momentul în care a fost întrebat direct dacă răspunsul său înseamnă că TVA nu va fi la 21%, șeful statului a spus că „o să discutăm atunci“.

Ministrul Finananțelor, Tánczos Barna, a anunțat miercuri că nu va merge la reuniunea ECOFIN de vineri, de la Bruxelles.

În locul său, potrivit surselor Gândul, va merge secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crestere tva Nicușor Dan