x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Claudiu Crețu, numit director general al Elcen

Claudiu Crețu, numit director general al Elcen

de Redacția Jurnalul    |    29 Aug 2023   •   11:48
Claudiu Crețu, numit director general al Elcen

Claudiu Crețu a fost numit de către Consiliul de Administrație al Electrocentrale București SA (ELCEN). El a deținut din iulie 2021 funcția de director general al CM Termoenergetica. „Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar”, spune el.

Claudiu Crețu a fost numit de către Consiliul de Administrație al Electrocentrale București SA (ELCEN), în funcția de Director General al celui mai mare producător de energie termică și electrică în cogenerare din România și din București. Claudiu Crețu a deținut din iulie 2021 până în prezent funcția de Director General al C.M. Termoenergetica București – operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic din București și revine la conducerea ELCEN, după ce în perioada iulie 2017-iunie 2021 a exercitat funcția de Administrator Special al acestei societăți, anunță Elcen.

„Provocarea continuă. Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar: de la producerea energiei electrice și termice în cogenerare la transportul și distribuția energiei termice până la consumatorul final. După aprox. 9 ani de experiență în top managementul celor două companii ce formează sistemul de încălzire centralizată din București, vin cu aceeași viziune orientată către schimbare pozitivă. În iulie 2017, am preluat o mare răspundere, aceea de a redresa ELCEN, aflată în insolvență. Cu perseverență, într-un context foarte dificil în care a fost nevoie de decizii și demersuri complexe pe lângă instituțiile decidente relevante, s-a accelerat ritmul funcționării companiei, ceea ce a crescut semnificativ șansele de redresare a acesteia și de ieșire din insolvență. Azi, ELCEN nu mai este în insolvență. În iulie 2021, am preluat Termoenergetica în cel mai crunt moment posibil, cu o rețea de termoficare găurită de lipsa investițiilor în ultimii 20 de ani și cu pierderi uriașe”, declară Claudiu Crețu potrivit unui comunicat de presă emis de ELCEN.

Crețu precizează că, în prezent, cifrele arată că pierderile s-au diminuat și că sunt în plină desfășurare lucrări de reabilitare a conductelor în multiple zone din București.

„Situația se va îmbunătăți treptat. Revin la ELCEN pentru a continua și urgenta pașii pe care i-am început în 2021: investiții în modernizarea CET-urilor și implementarea unor grupuri noi în cogenerare de înaltă eficiență în linie cu directivele europene. Consider în continuare că o abordare unitară, integrată a sistemului reprezintă soluția pentru a depăși problemele cu care se confruntă încălzirea centralizată în București și va permite o coordonare mai bună și o funcționare mai eficientă a acestuia „ca întreg”. Sistemul de încălzire centralizată din București, esențial pentru acest oraș aglomerat și dens, are nevoie de acțiuni urgente și sincronizate, de un management strategic eficient, de colaborare între toate părțile
implicate și de viziune de ansamblu. Am încredere în echipa de specialiști de la ELCEN, sunt adevărați profesioniști. Împreună putem face schimbări importante”, adaugă Crețu.

ELCEN este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din București (90%). Societatea asigură și 5,3% din energia electrică produsă la nivel național.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elcen claudiu cretu