După ce a încasat zilele trecute o amendă de 50.000 de lei de la CNA, fiindcă a difuzat filme ale casei Warner Bros fără a deţine drepturi, "serialul" de la DDTV se prelungeşte.
CNA a decis joi să sesizeze Parchetul în cazul postului lui Dan Diaconescu. Canalul amintit continuă să transmită filme pentru care, potrivit Consiliului, nu poate proba că are drepturi de difuzare. Cristina Trepcea, membru al CNA, a adus în atenţia Consiliului, în şedinţa de joi, faptul că DDTV continuă să difuzeze filme pentru care nu are drepturi, "Dansând cu lupii / Dances with Wolves" fiind unul dintre exemple.
Doru Iuga, reprezentantul postului DDTV, a spus la şedinţa CNA că postul a încetat să difuzeze filmele din portofoliul Warner Bros, şi că, pentru "Dansând cu lupii", televiziunea a semnat un contract cu societatea Neptun Media, adăugând că a pus la dispoziţia Consiliului două contracte, care să dovedească acest lucru. Totuşi, CNA a decis să transmită Parchetului o sesizare, deoarece, potrivit legii dreptului de autor, difuzarea fără drept a unei opere audiovizuale constituie infracţiune.
Citește pe Antena3.ro