x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cod galben de ninsori şi vânt în sud şi sud-est

Cod galben de ninsori şi vânt în sud şi sud-est

19 Feb 2009   •   00:00
Cod galben de ninsori şi vânt în sud şi sud-est

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi vânt, pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă de joi, ora 15.00, până sâmbătă, ora 2.00.



Vor fi afectate judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Ilfov şi, respectiv, municipiul Bucureşti.

Potrivit site-ului Adminsitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de joi, ora 15.00, până sâmbătă, ora 2.00, în sudul şi sud-estul ţării, vântul se va intensifica treptat, ajungând la viteza de peste 70-80 de kilometri pe oră şi va ploua, precipitaţii care se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, apoi în ninsoare.

În judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, fenomenele atenţionate se vor diminua, vineri, iar în judeţul Constanţa, precipitaţiile vor începe în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.

Vântul va sufla cu putere în sudul Moldovei, nord estul Munteniei şi în zona Carpaţilor de Curbură.
Mediafax


Harta judetelor afectate de valul de ninsori (marcate cu galben)


Imagini cu ninsoarea din Bucuresti pe camerele web jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: meteo