x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană reduce şi mai mult birocraţia legată de concentrările economice

Comisia Europeană reduce şi mai mult birocraţia legată de concentrările economice

de Redacția Jurnalul    |    20 Apr 2023   •   23:45
Comisia Europeană reduce şi mai mult birocraţia legată de concentrările economice

Comisia Europeană a adoptat, joi, un pachet de măsuri pentru a simplifica şi mai mult procedurile de examinare a operaţiunilor de concentrare economică în temeiul legislaţiei europene aferente, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Pachetul adoptat joi include un regulament de punere în aplicare revizuit privind concentrările economice, o comunicare privind procedura simplificată şi o comunicare privind transmiterea documentelor.

Se preconizează că pachetul de joi va aduce beneficii semnificative pentru întreprinderi şi pentru consilierii acestora în ceea ce priveşte lucrările premergătoare concentrărilor economice şi costurile aferente. Scopul este de a simplifica şi de a extinde domeniul de aplicare al procesului prin care Comisia examinează operaţiunile de concentrare economică ce nu pun probleme. Pachetul de măsuri urmăreşte, de asemenea, să reducă volumul de informaţii necesare pentru notificarea tranzacţiilor în toate cazurile şi să optimizeze transmiterea documentelor.

 

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana birocraţia