x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COMPLEXUL ENERGETIC TURCENI - Primă de 149.000 de lei pentru directorul mare

COMPLEXUL ENERGETIC TURCENI - Primă de 149.000 de lei pentru directorul mare

de Gabriela Mladin    |    05 Noi 2008   •   00:00
COMPLEXUL ENERGETIC TURCENI - Primă de 149.000 de lei pentru directorul mare

Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a primit, în luna iunie, o primă anuală de 149.000 de lei, conform declaraţiei de avere a soţiei acestuia, care este director economic la Primăria Târgu-Jiu. Pe lângă prima încasată, Cristea primeşte lunar de la începutul anului 2008 pentru activitatea din fruntea Complexului, 16.000 de lei. Anul trecut venitul net încasat pe lună de directorul Complexului Energetic Turceni era de 12.000 de lei.



Dumitru Cristea nu şi-a declarat averea pentru că, spune el, nimeni nu i-a cerut să facă acest lucru. Aşa că, din declaraţia de avere a soţiei acestuia, Narcisa Cristea, postată pe site-ul Primăriei Târgu-Jiu, unde lucrează ca director economic, completată la sfârşitul lunii octombrie, se menţionează că din luna iunie a anului 2007, când a fost numit director general al Complexului Energetic Turceni şi până în iunie 2008 soţul său a avut câştiguri salariale nete de aproximativ 124.000 de lei. Prima anuală încasată de acesta în luna iunie, depăşeşte veniturile pe un an întreg, ea este de aproape 149.000 de lei.

“Nu este doar o clauză în contractul de performanţă managerială pe care îl am cu şefii de la Bucureşti, ci este şi o prevedere a legislaţiei româneşti. Mi-am atins toţi indicatorii de performanţă pe care îi aveam în contractul cu AVAS şi Ministerul Economiei şi Finanţelor. Clauza este plata unui salariu lunar pentru fiecare lună de activitate. Sunt 12 luni ori salariul meu de 120 de milioane net fac un miliard şi 440 de milioane şi ceva. E un calcul simplu”, a declarat Dumitru Cristea.

Tot în declaraţia soţiei se mai arată că împreună deţin mai multe terenuri şi imobile cumpărate, concesionate sau moştenite, precum şi depozite bancare făcute în 2007 şi 2008, de când Cristea a ocupat funcţia de director general la termocentrală. Valoarea totală a celor cinci depozite în lei este de 465.000 de lei, cel mai mare fiind de 250.000 de lei.

CONFLICT DE INTERESE?
Tot din actul public al averii familiei Cristea mai aflăm că aceştia au împrumutat 250.000 de lei de la un om de afaceri gorjean, Viorel Petcu, care este patronul unei firme din Târgu-Jiu, ce a concesionat o suprafaţă mare de teren de la primărie pentru a ridica pe malul Jiului o piaţă privată pentru vânzarea produselor agro-alimentare.

De asemenea, firma lui Petcu s-a implicat în ultimul an în exploatarea unor rezerve de cărbune, Complexul Energetic Craiova şi Regia de apă grea Halânga fiind printre beneficiarii săi. Recent, societatea acestuia a fost invitată la Complexul Turceni, alături de alte firme private, pentru a negocia eventuale livrări de cărbune în cursul anului 2009. Despre acestea, directorul general Dumitru Cristea spune că împrumutarea banilor de la omul de afaceri nu constituie un conflict de interese, întrucât acesta este rudă cu soţia sa.

“Este vărul soţiei mele şi în această calitate am obţinut împrumutul. În privinţa furnizării de cărbune de la firma sa, nu mai este cazul întrucât Complexul tocmai a semnat cu SNLO pentru o cantitate de 3,3 milioane tone cărbune în 2009, la preţul din 2007, că noi de asta am simulat o invitare a firmelor private, pentru ca SNLO să nu ne mărească preţul de livrare. Firmele private nu vor livra o tonă la Turceni, aşa că vă asigur că nu sunt probleme”, a menţionat Cristea.

Ciurel (stânga) şi Davidoiu pleacă acasă în fiecare lună cu geanta plină de bani

Şefii mineritului şi ai energiei sunt bogaţii Gorjului!

Dumitru Cristea nu este singurul director de termocentrală care se poate lăuda cu astfel de venituri. Directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Eugen Davidoiu, şi omologul lui Cristea de la Complexul Energetic
Rovinari, Laurenţiu Ciurel, încasează o căruţă de bani. Directorul de la SNLO primeşte 10.000 de lei ca salariu lunar, iar Laurenţiu Ciurel este recompensat de Complexul Rovinari cu 15.000 de lei.

×
Subiecte în articol: observator complexul cristea