Din peste 15.000 de persoane diagnosticate cu autism în România, peste 13.000 sunt copii, spune senatorul.
Costurile pentru tratamentele stomatologice sunt foarte mari, potrivit senatorului, iar statul trebuie să le asigure acestora accesul gratuit la îngrijire stomatologică, așa cum procedează și în cazul elevilor și studenților.
Proiectul de lege urmează să fie votat de Camera Deputaților.
„Copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist vor beneficia de tratamente stomatologice gratuite! Proiectul pe care l-am depus la începutul lunii septembrie, a fost votat, marți, în unanimitate, de Senat. Costurile îngrijirii și tratamentului celor 13,000 de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist sunt deja foarte mari, iar statul trebuie să le asigure acestora accesul gratuit la îngrijire stomatologică, așa cum procedează și în cazul elevilor și studenților. Urmează, cât mai curând, votul din Camera Deputaților. Sunt convins că nedreptatea făcută acestor copii speciali și părinților lor va fi corectată foarte curând”, a scris senatorul Claudiu Mureșan pe Facebook.
(sursa: Mediafax)