x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cotidianul va fi închis temporar

Cotidianul va fi închis temporar

21 Dec 2009   •   00:00

Ziarul Cotidianul, editat de Grupul Realitatea-Caţavencu, va fi închis temporar, Mihnea Vasiliu, director divizia Quality a Grupului, a precizat că publicaţia nu va fi închisă, ci se ia o pauză până la găsirea unui investitor.

"Cotidianul nu se închide. Se încheie editarea lui de către Realitatea-Caţavencu. Probabil se va lua o pauză până la găsirea unui investitor, după ianuarie 2010. Până la ora actuală nu a fost găsit un investitor", a declarat Mihnea Vasiliu.


Potrivit unor surse din cadrul Realitatea-Caţavencu, angajaţii au fost anunţaţi că, de la 1 ianuarie 2010, grupul se va concentra pe media digitală, urmând să investească în creşterea şi dezvoltarea strategică a posturilor TV şi radio.

Ziarul Cotidianul a fost lansat în 1991 de Ion Raţiu, fiind cumpărat de Realitatea-Caţavencu în 2004.
Mediafax

×
Subiecte în articol: mass-media