Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mama si tata si-au facut copiii "regi' in Romania, construindu-le adevarate palate, dar ei nu se mai intorc. Sunt plecati la munca in strainatate de mai bine de 10 ani. Topiti de dorul parintilor, unii copii intra in depresie, altii pur si simplu se sinucid.
“Daca tati ar intra pe usa in momentul asta, eu l-as strange in brate si l-as pupa de o suta de ori. Si cateodata cand o vad pe mami in poze, plang. Mi-e foarte, foarte dor de ea. Si cand vine acasa de sarbatori, ma strange tare in brate si imi spune ca intr-o zi o sa fim din nou impreuna, nu mai dureaza asa de mult timp, sa mai astept putin. Si eu astept'. Un zambet amar infloreste pe buzele Ioanei. Se da viteaza, dar stie in sinea ei ca mai mult se amageste cu plecarea in Franta, la mama si la tata. Pana acum au luat-o asa, ca turist, cateva saptamani, numai sa-i arate Parisul. Dar ea viseaza sa stea zi de zi cu ei, nu doar in vacante.
Caci la 10 ani, Ioana isi vede parintii de trei, patru ori pe an. E un stil de viata, asa o duce de la doi ani. In schimb, cu leafa din constructii, tata i-a luat masina si i-a construit o casa uriasa in sat. A lasat-o pe micuta stapana pe averea intreaga, dar ei ii e urat sa stea singura in casa cea mare, asa ca locuieste alaturi, intr-o casa mai mica, cu bunica si cu matusa. In fiecare luna parintii ii trimit fetei pachete cu tot ce le cere ea: hainute frumoase, dulciuri, jucarii, telefon si tot ce-i mai trece prin cap.
De fapt, mai toti parintii din satul ei sunt plecati in Franta, sa se capatuiasca din constructii. Din cateva mii de adulti, cati numara satul, au plecat mai bine de jumatate. Si-au ridicat cu totii palate imense care stau, in mare parte, goale. Caci aici, in comuna Bixad din Satu Mare, osenii cei mandri au jurat sa nu se mai intoarca pana nu sunt siguri ca vor reusi sa castige mai mult decat vecinul. Au regulile lor nescrise pe care nu se feresc sa ni le si spuna: “Aici la noi, in Oas, daca unul si-a luat tractor, celalalt trebuie sa-si ia avion'. Dar pana sa ajunga adevarati regi, cum viseaza, mai au inca o viata intreaga de muncit. Un singur amanunt n-au avut vreme sa ia in calcul: propriii copii. Cine nu si-a permis sa si-i care cu ei afara, i-a lasat in grija bunicilor sau a matusilor. Despre Ioana, de pilda, se zice ca ar fi o norocoasa caci o cresc si bunica si matusa laolalta.
“Imi amintesc de zilele cand veneau acasa si ma strangeau in brate'
Ioana este o mogaldeata pistruiata cu doua codite si zambeste tot timpul - dar, daca ii amintesti de mama si de tata, dintr-o data se intuneca, pleaca privirea si parca i se pune un nod in gat. Astazi, scolarita Ioana e in pauza mare. Sta cu ochii pe geam, trista, frangandu-si mainile. Ea nu mai poate topai astazi, ca ceilalti copii, caci si-a amintit de mama si de tata cei plecati. Se mai lumineaza la chip doar cand retraieste momentele de alint: “De fiecare data cand ma suna tata, imi spune: ce faci, draga tatii? Si mami imi spune: ce faci, frumusico? Si atunci imi amintesc de zilele cand ei veneau acasa si ma strangeau in brate'. Cand nu mai suporta dorul, il ia in brate pe domnul invatator: “Cand va strang asa simt ca sunteti ca tati', ii sopteste. “Lasa, ca vine tati!', o mangaie invatatorul. Dar nici el nu e prea convins ca spune adevarul. Caci din 12 copii cati are in clasa a treia, 9 au parintii plecati in Franta. Cei 9 sunt care mai de care mai cocheti, mai avuti, mai tristi.
Denisa pare de-a dreptul sfasiata cand vorbeste despre ai ei, mai ales acum, cand simte ca tatal ei mai mult a amagit-o. A revenit din Franta pentru scurt timp, iar acum pleaca din nou. “Va pleca iarasi saptamana viitoare, ca sa castige bani. Trist, foarte trist'. Da sa planga, dar colega ei de banca incearca sa o imbarbateze. Se aseaza in fata ei si ne explica noua cu voce tare, dar vorbind anume special pentru Denisa: “Ea ar vrea sa fie toata familia impreuna, dar si sa aiba tot ce le trebuie, haine, dulciuri, jucarii. Ei bine, una ca asta nu se poate!', exclama micuta, gesticuland ca omul mare.
“Jocuri' de copil trist: sa numeri kilometrii Satu Mare- Paris, pe harta
Apoi, ca sa le mai treaca dorul de parinti, copiii se reped la globul pamantesc si, apasandu-l cu degetele lor mici, incep sa masoare miile de kilometri care-i despart de ai lor. Cand descopera ceea ce cauta, tipa fericiti, la unison: 'Frantaa, Franta, uite, aici! Tatal meu e in Italia! Unchiul meu e in Grecia! Si matusa mea e in Spania! Spania? Eu ador Spania!'.
Invatatorul a mai vazut scena asta, dar de fiecare data o priveste la fel: mut. Are si el o fetita mica acasa si dramele elevilor lui le vede nu cu ochi de dascal, ci de parinte. “Ma gandesc, saracii sufera si nu sunt vinovati. Au tot timpul o privire fixa. Am observat ca de multe ori au tendinta de a se uita in pamant, parca le-ar fi rusine sa priveasca cerul', ne spune dascalul Marian Batarcean.
Dar elevii l-au mai auzind vorbind asa despre ei – astfel au constientizat micutii ca, de fapt, ceea ce traiesc ei (si alte mii de copii din Romania), nu e normalitatea, ci o drama. De aceea, nu mai indura sa-l asculte pe domnul invatator vorbind despre asta si se protejeaza facand pe autistii. Fiecare intra in lumea lui, tacut si serios: acum, de pilda, Alexandra rasuceste un mar pe banca, privindu-l fix, Ioana isi mangaie trista penarul cu Hannah Montana primit in dar de la mama, iar Dani cel timid, frumosul clasei, murmura lectia de maine: '…ne-ai nascut, ne-ai dat viata si cu greu ne-ai crescut. Tot parfumul din petale, mama, ti-l inchin!'.
