x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lovitură de teatru: Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului a demisionat din funcţie. Eusebiu Durbacă neagă vreo legătură cu perchezițiile procurorilor

Lovitură de teatru: Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului a demisionat din funcţie. Eusebiu Durbacă neagă vreo legătură cu perchezițiile procurorilor

de Redacția Jurnalul    |    01 Aug 2024   •   00:20
Lovitură de teatru: Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului a demisionat din funcţie. Eusebiu Durbacă neagă vreo legătură cu perchezițiile procurorilor
Sursa foto: Facebook Mesagerul Hunedorean.

Directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), Eusebiu Durbacă, a demisionat din funcţie, Consiliul de Administraţie al societăţii luând act, miercuri, de hotărârea acestuia, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Fostul director general şi-a motivat decizia menţionând că are probleme de sănătate, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale urmată de complicaţii care au impus internarea sa în spital.

El a negat astfel "speculaţiile" potrivit cărora depunerea mandatului ar avea legătură cu percheziţiile efectuate de procurorii DIICOT Hunedoara la CEVJ, la începutul lunii iulie.

"Am luat această decizie după o perioadă de reflecţie atentă şi analiză a direcţiei mele profesionale şi a priorităţilor personale. În ciuda speculaţiilor care ţin să asocieze lipsa vizibilităţii mele ca fiind generată de ultimele evenimente din cadrul CEVJ, vă asigur că motivul retragerii mele este datorat problemelor de sănătate cu care mă confrunt şi din cauza cărora am fost supus, pe 7 iulie a.c., unei intervenţii chirurgicale de bypass femuro-tibial, complicaţii post-operatorii făcând necesară internarea mea. Restabilirea sănătăţii mele a devenit prioritatea numărul unu, urmând ca, ulterior, să mă concentrez pe clarificarea aspectelor legate de activitatea profesională. Am convingerea că echipa managerială a Complexului Energetic Valea Jiului va lua cele mai bune decizii pentru viitorul Societăţii", a declarat Eusebiu Durbacă, citat într-un comunicat al CEVJ.

Consiliul de Administraţie al CEVJ l-a desemnat pe directorul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Adrian Drăghina, să asigure interimatul conducerii executive, până la organizarea unei noi selecţii pentru ocuparea funcţiei de director general al CEVJ.

"Am acceptat responsabilitatea preluării interimatului conducerii executive cu convingerea că perioada următoare este foarte importantă pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii într-un climat de încredere şi profesionalism. Intenţia mea este de a aduce schimbări pozitive atât în ceea ce priveşte aspectele legate de producţie, cât şi cele legate de relaţia cu actualii şi viitorii colegi. Vreau să vă asigur că viitoarele angajări vor fi făcute cu obiectivitate şi accent pe competenţă şi profesionalism. Pentru mine, nu este doar o provocare, ci un obiectiv ca împreună să arătăm că suntem oameni implicaţi şi dedicaţi meseriei noastre", a declarat director general interimar al CEVJ.

Pe 3 iulie, la sediile Complexului Energetic Valea Jiului din Petroşani şi ale unor sucursale din cadrul acestuia din Valea Jiului au fost efectuate percheziţii în baza unui mandat emis de DIICOT Hunedoara privind suspiciunea unor posibile fapte penale. Ulterior, pe 19 iulie, directorul Minei Livezeni, Ioan Nemeş, a fost reţinut de DIICOT.

CEVJ este format din Sucursala Electrocentrale Paroşeni, exploatările miniere Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, la care se adaugă Sucursala Prestserv Petroşani - fosta staţie de salvare minieră, transmite AGERPRES.

Eusebiu Durbacă preluase funcția de director general în urmă cu mai puțin de un an

Eusebiu Durbacă a anunțat că se suspendă din PSD, după an­cheta demarată de procurori privind acte ilegale la Complexul Energetic Valea Jiului.

„Subsemnatul Durbaca Eusebiu, în calitate de membru al Partidului Social Democrat, declar următoarele:

Suspend activitatea în cadrul Par­tidului Socialist Democrat înce­pând cu data de 08.07.2024

Această suspendare intervine din considerente legate de imaginea partidului.

Întrucât sunt conștient de impor­tanța unei imagini pozitive, am luat această decizie pentru a proteja re­putația și credibilitatea par­tidului.

Am încredere în actul de justiție și sunt convins că orice investi­ga­ție sau proce­dură legală va fi tratată cu obiec­tivitate și im­par­țialitate.

Semnez prezenta declarație în semn de respect și responsabilitate”, a scris fostul director general de la Com­plexul Energetic Valea Jiului, potrivit Mesagerul Hunedorean.

Pe 3 iulie, la sediile Complexului Energetic Valea Jiului din Petroşani şi ale unor sucursale din cadrul acestuia din Valea Jiului, au fost efectuate percheziţii în baza unui mandat emis de DIICOT Deva privind suspiciunea unor posibile fapte penale.

CEVJ este format din Sucursala Electrocentrale Paroşeni, exploatările miniere Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, la care se adaugă Sucursala Prestserv Petroşani - fosta staţie de salvare minieră. 

×