Două victime ale unor accidente rutiere au reușit imposibilul: prin avocații lor, oamenii vor primi despăgubiri încă din etapa urmăririi penale. Mai precis, nu mai trebuie să aștepte ca o instanță să dea o hotărâre definitivă, cum că sunt nevinovați și au dreptul la daune.
În ambele cazuri, însă, e vorba de o victorie tristă, pentru că victimele sunt oameni cărora accidentele le-au schimbat total viețile. În urmă cu o săptămână, un tânăr din Olt afla de la avocatul său că șoferul care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă va fi obligat să îi cumpere o proteză. Victima, al cărei nume nu îl vom face public, are piciorul drept amputat după ce a fost rănit în timp ce era pasager în mașina condusă de un prieten. Un alt autoturism a intrat în ei.
Bani pentru proteză
Cazul lui îți taie răsuflarea, iar judecătorii au fost impresionați de situație. „Are 24 de ani, era un om în putere, fără vreo problemă de sănătate”, spune Diana Cotuna, avocat specializat în accidente rutiere. „După accident, i-a fost amputat piciorul în urma a două operații. Mai întâi medicii au încercat de la gambă, dar a apărut necroza și au fost nevoiți să îl taie din coapsă. El și-a luat o proteză, dar nu este ceea ce are nevoie. A ales-o pe aceea din considerente financiare. Așa că noi am cerut în instanță acoperirea cheltuielilor pentru o proteză nouă, performantă și magistrații au fost de acord. Suma este de 52.000 de lei, iar instanța a apreciat că victima are nevoie urgentă de despăgubiri”, adaugă avocatul. Dosarul este încă în faza cercetare, nu a ajuns la judecători. Cererea pentru despăgubire a fost făcută prin ordonanță președințială.
Necesităţi medicale
Tot din faza de urmărire penală au admis magistrații ca un bărbat din Gorj să primească 15.000 de lei lunar, bani necesari pentru îngrijire medicală. În vârstă de 38 de ani, gorjeanul conducea mașina în care se aflau și soția, și copilul lui, dar nu a putut evita impactul cu un autoturism venit pe contrasens. Nevinovat, ajuns la spital în stare gravă, iar acum nu mai poate merge, vorbi sau mânca singur. „În cazul dânsului, suma acoperă necesarul pentru tratament”, explică Diana Cotuna. „De altfel, aceste demersuri susțin nevoile urgente ale victimelor accidentelor rutiere, nevoi ce satisfac necesități medicale. Soluționarea dosarelor de acest gen durează foarte mult și să reusești să ajuți victima înainte de terminare chiar este enorm”, explică ea.
Companiile de asigurări nu acordă despăgubiri până la finalizarea în instanță a dosarelor referitoare la accidentele rutiere.
Avocații speră ca deciziile de acum să creeze un precedent care să ajute victimele.