Aglomeratie mare sambata dimineata la telecabina din Busteni. Ca in fiecare week-end, zeci de persoane au luat cu asalt Valea Prahovei, pentru doua zile de relaxare la munte.
De data aceasta, era si o ocazie speciala: daduse prima zapada, adica sezonul era oficial deschis. Dezamagirea a fost mare pe platoul de langa Babe, unde zapada era sublima, dar lipsea cu desavarsire. Din 50 in 50 de metri, cate o palma de zapada, numai buna de facut o jumatate de bulgare. Nici urma de anuntatii oameni de zapada, doar soare si cer senin. Situatia era la fel si la Crucea de pe Caraiman, langa care alti turisti amatori de aer proapat se refugiasera. Abia spre varful Costila, zapada parea ceva mai deasa. Intr-adevar, pe o limba de pamant de vreo 30 de metri, trei tineri se dadeau de mama focului cu snowboard-ul.DOAR DE POFTA. "Am aflat de la televizor ca a fost prima zapada si ca o sa gasesc un strat de peste 10 centimetri. M-am urcat in tren la prima ora, dar sunt superdezamagit de ce am gasit pe munte!", spune Andrei, zis Lupu, din echipa de snowboard "961". El si alti doi colegi din echipa, Hanna si Cristi zis Fulgu, au fost singurii care s-au incumetat sa incerce prima zapada. Erau sa fie intorsi chiar de la cabina. "Cand ne-a vazut cu placile, cel care conducea telecabina a zis ca era sigur ca vin niste nebuni sa se dea. A ras de noi spunandu-ne ca o sa ne dam bine de tot pe iarba", spune Hanna. Ajunsi sus, nu s-au dat batuti. S-au uitat prin binoclu si au vazut ca pe Costila mai sunt cateva petice de zapada pe care ar fi putut sa se dea cu placa si au urcat inspre varf. "Cand am ajuns aproape de releu am vazut o alta limba de zapada numai buna pentru snowboard. Suntem aici de vreo patru ore", spune Lupu, pregatindu-se de o noua saritura. Cu aparatul de fotografiat in mana, Fulgu il asteapta la baza "partiei", pentru a imortaliza momentul saltului lui Lupu. "Eu am avut o motivatie speciala sa vin azi. Voiam sa testez noul echipament de la sponsorul meu, importator de echipamente. Nu mai puteam de nerabdare! Vreau sa spun ca pe zapada asta mi-au iesit niste "figuri" pe care nu le mai reusisem de ani de zile. In rest, apa de ploaie!". (Alexandru Nastase)
Citește pe Antena3.ro