x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dilemă în Parlament: salvăm pădurea sau pădurarii?

Dilemă în Parlament: salvăm pădurea sau pădurarii?

de Diana Scarlat    |    24 Feb 2017   •   08:42
Dilemă în Parlament: salvăm pădurea sau pădurarii?
Sursa foto: Czegl

Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților a introdus în procedura de adoptare Ordonanța 51 din 2016. Este vorba despre OUG-ul care a majorat amenzile până la 30.000 de lei și prevede confiscarea utilajelor de transport în caz de constatare a contravențiilor silvice. Deși apărătorii ordonanței spun că această modificare legislativă a dus la scăderea cu 80% a tăierilor ilegale, chiar Romsilva și sindicatele pădurarilor arată că ordonanța trebuie respinsă sau modificată, pentru că este foarte severă, și pentru o căruță de lemne de foc se poate da amenda maximă. În plus, silvicultorii spun că s-a constatat aplicarea abuzivă a amenzilor uriașe.

https://www.facebook.com/PolitiaRomanawww.politiaromana.ro/videos/1129252987185934/?autoplay_reason=all_page_organic_allowed&video_container_type=0&video_creator_product_type=2&app_id=2392950137&live_video_guests=0

Miercuri a avut loc o primă dezbatere în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, pentru a se stabili adoptarea, respingerea sau modificarea Ordonanței 51/2016 care modifică Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Reprezentanții pădurarilor cer respingerea acestei ordonanțe, arătând că angajații din domeniu nu vor mai considera rentabilă munca în pădure, dacă micile furturi de lemn vor fi pedepsite cu amenzi atât de mari, încât activitatea lor devine nerentabilă. „Se sancționează foarte multe fapte contravenționale exclusiv în sarcina personalului silvic. OUG 51 este o lege făcută, pracatic, împotriva personalului silvic. Cuantumul amenzilor între 100 și 300 de milioane (lei vechi, n.r.) este mult mai mare decât venituirle personalului silvic. Se constată o tendință de părăsire a sectorului de către personalul Romsilva”, a explicat Ciprian Pahonțu, directorul general al Romsilva. Chiar și reprezentantul Gărzii forestiere a susținut necesitatea modificării OUG 51, spunând că este foarte greu de aplicat. Propunerea Gărzii forestiere este ca amenzile să scadă la 10% din cele actuale.

Sinidcatele susțin Romsilva

Punctul de vedere este susținut și de sindicatele și asociațiile profesionale din domeniul silvic. „OUG 51 nu este una care să reflecte realitatea din sector. S-a dorit doar să se lovească în personalul silvic, deși de cele mai multe ori acest personal apără pădurea. Sunt oameni care și-au sacrificat viața pentru a apăra pădurea, dar lucrurile acestea nu sunt luate în considerare. De ce? Cui îi folosește acest lucru? Cei care nu își fac datoria pot fi sancționați administrativ. Se dorește ca acești funcționari silvici să fie la cheremul unora care aplică aceste sancțiuni? Cine credeți că apără pădurea? Ei, acei pădurari care muncesc în pădure!”, a spus, în cadrul dezbaterii, Marian Stoicescu, președintele Confederației Sindicatelor Consilva.

http://lege5.ro/Gratuit/gezdqnjwg4zq/ordonanta-de-urgenta-nr-51-2016-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-171-2010-privind-stabilirea-si-sanctionarea-contraventiilor-silvice

Este de remarcat și faptul că toate sindicatele și asociațiile silvice au susținut punctul de vedere al regiei Romsilva, după ce au fost în conflict în ultimii 15 ani. Împreună cer o departajare între contravenție și infracțiune, precum și diminuarea amenzilor, dar aici se pune o altă problemă, anume chiar încurajarea tăierilor ilegale, dacă s-ar înlătura măsurile drastice de penalizare. În același timp există și pericolul apariției abuzurilor. De exemplu, în forma actuală, Ordonanța 51 nu aduce clarificări în privința stabilirii cantității de lemn de la care să se poată aplica amenzile maxime și să se poată confisca utilajele de transport.

Perspective divergente ale partidelor

De partea cealaltă a baricadei se află opoziția din Parlament, împreună cu mai multe ONG-uri care nu au participat la dezbaterea din Camera Deputaților. Aceștia arată că prevederile OUG 51 au condus la diminuarea drastică a furturilor din păduri și ar trebui adoptată de Parlament, pentru a se putea menține lupta împotriva contravențiilor silvice. Pe de altă parte, OUG 51 a fost adoptată de guvernul Ciololș pe 14 septembrie 2016, aplicându-se din 20 octombrie 2016, fără consultare publică, prin încălcarea legii transparenței adoptării actelor normative. „Această ordonanță de urgență dată de guvernul Ciolos a avut ca efect scăderea cu 80% a tăierilor ilegale de păduri. Comisia de Agricultură a avut ca invitați reprezentanți ai Federației Proprietarilor de Păduri, al Sindicatului Silvicultorilor, și a fost complet debalansată în favoarea ideii de a abroga cu totul ordonanța. Miza abrogării este revenirea la situația anterioară”, a scris deputatul USR Cristian Ghinea, pe pagina de Facebook.

 

Amenzile pentru angajații din domeniul silvic sunt de până la 30.000 de lei, adică de zece ori mai mari decât cel mai mare salariu. Metrul cub de lemn pentru încălzirea populației din mediul rural s-a scumpit foarte mult și este din ce în ce mai greu de procurat.

 

Vedem că se găsesc forme de eschivare și nu sunt duse la îndeplinire anumite dispozilții clare, articole prevăzute în Codul Silvic. Sunt 600.000 de hectare neadministrate, expuse la distrugere, iar cineva trebuie să răspundă. Marian Stoicescu, președinte Consilva

 

OUG 51 este considerată de pădurari „legea omorârii personalului silvic”, în timp ce partidele de opoziție și mai multe ONG-uri susțin că respingerea ei ar fi „omorârea pădurilor, prin legiferarea furtului”.

Combaterea infracționalității silvice prin aplicarea OUG 51 s-a concretizat în peste 100.000 de acțiuni de control ale Poliției, Jandarmeriei și a celorlalte instituțiilor de control, soldate cu 90.000 de metri cubi de lemn confiscați. Cei care susțin respingerea OUG 51/2016 arată că în aceste cazuri nu este vorba despre un lemn confiscat fizic, pentru că a fost tăiat ilegal sau găsit fără documente de proveniență, ci despre un lemn confiscat contravaloric, în urma constatării unor neconcordanțe în acte -  dacă se constată, de exemplu, că o firmă a transportat lemnul cu avize de expediție și l-a înregistrat cu avize de contabilitate, dar a uitat ca la intrarea în depozit să valideze condul unic, prevăzut de lege. De cealaltă parte, opoziția arată că exact aceste amenzi uriașe, însoțite de posibilitatea confiscării utilajelor, a redus furtul de lemn din pădurile României, iar respingerea ordonanței ar deschide calea către tăieri ilegale masive.

Inregistrare VIDEO pe OUG 51

×