x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Divertis la Pro TV, un deal de 3,5 milioane de euro

Divertis la Pro TV, un deal de 3,5 milioane de euro

07 Aug 2009   •   00:00

Conform Cancan, transferul trupei Divertis la postul Pro TV a angajat un contract în valoare de 3,5 milioane de euro.

Aceeaşi sursă menţionează că suma euroilor va fi distribuită în două,  grupul fiind divizat de certurile şi neînţelegerile dintre membri săi, generate tocmai de elemente cu aspect financiar.  

Evidenta separare s-a petrecut prin stabilirea a doi poli de exprimare artistică şi mai ales financiară, cel al trupei vechi, compusă din Silviu Petcu, Dorin Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, Catalin Mireuţă şi Doru Pârcălabu şi cel condus de Toni Grecu, căruia i s-au alăturat Dragoş Stoica, Jojo, Claudiu Maier, Valentin Darie şi Olivia Petreanu.

Nu de bun augur, pentru debutul sub noile auspicii, este faptul că deşi emisiunile lor vor avea acelaşi timp de emisie, o oră, Toni Grecu a dovedit abilităţi mai bune în negocierea contractului, echipa sa urmând să obţină două milioane de euro, cu 500.000 mai mult decât rivalii săi. Această mica "ciupeală" va aduce  un nou schimb de priviri piezişe şi vorbe mai mult decât mieroase între cele două tabere, demolând prin invidie orice urmă de pod al reconcilierii.

×
Subiecte în articol: mass-media