Pe modelul "nimic nu se păstrează la arhivă, tot ce face audienţă se redifuzează", Antena 2 reprogramează Divertis Mall începând de duminică, 11 octombrie, de la ora 19:30. Divertis intră în topul redifuzărilor tv, ca "piesă de colecţie", după Teo, Vacanţa Mare, Emil Mitrache şi Dragoş Moştenescu.
Cel mai bun an din istoria grupului Divertis a fost, conform audienţelor, 2008-2009, când, sub titlul Divertis Mall, trupa a reuşit, cel puţin în cel de-al doilea sezon, să fie invincibilă în audienţe, atât ca medie realizată pe primele luni ale lui 2009, cât şi în clasamentul producţiilor de divertisment de top. "Media românilor care au urmărit show-urile produse de Antena 1 în primele luni ale anului depăşeşte 1.100.000 de telespectatori. Aceste ediţii, care pot fi numite «piese de colecţie», pot fi văzute începând de duminică la Antena 2, de la 19:30. Umorul a rămas INTACT", se arată într-un comunicat de presă. Toni Grecu, liderul grupului de umor, s-a abţinut de la orice declaraţie, dar crede totuşi că aceste redifuzări nu-i vor crea nici un deserviciu lui sau colegilor, chiar dacă sunt programate în aceeaşi zi cu show-ul pe care umoriştii îl realizează acum la Pro TV.
TEO, "REGINA REDIFUZĂRILOR"
Redifuzările emisiunilor de succes nu sunt o noutate. De ani buni, Trustul PRO reprogramează periodic, în special la Pro Cinema, show-ul celor de la Vacanţa Mare, serialul "La bloc", cu Dragoş Moştenescu şi Emil Mitrache în rolurile principale, şi emisiunile de divertisment ale lui Teo, producţii care au înregistrat la vremea lor audienţe dolofane. La trei ani după ce a părăsit trustul lui Adrian Sârbu, "regina redifuzărilor", Teo Trandafir, poate fi urmărită şi acum, zilnic, la Pro Cinema mai bine de o oră. În paralel, Romantica îşi asigură în fiecare zi, mai puţin în week-end, două ore şi jumătate de program, redifuzând "Teoviziunea", cu Teo şi Tanţa în postura de gazde.
"În privinţa redifuzărilor, părerile sunt împărţite. Eu cred că prin aceste redifuzări nu am părăsit de tot trustul meu. Înseamnă că tata are încă la capul patului poza cu mine. Aş fi ipocrită să spun altceva. Sunt lucruri pe care le-am făcut, nu editează nimeni pe ele, în sensul să-mi deseneze barbă sau mustăţi... Sunt redifuzări pentru care, prin contract, achiesez, ca să spun aşa. Mi-am luat bani la vremea aia pentru ele. Am cedat drepturile de autor", spune Teo.
Citește pe Antena3.ro