Doi angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au fost depistați cu COVID-19. Unul dintre ei lucrează în Structura centrală, iar celălalt e polițist la Penitenciarul Codlea, transmite, miercuri, ANP.
„Miercuri, un poliţist de penitenciare din aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Pe durata exercitării atribuţiilor de serviciu, poliţistul a purtat, în permanenţă, echipamentul
de protecţie”, conform ANP.
Cel de-al doilea angajat al ANP depistat cu COVID-10 lucrează la Penitenciarul Codlea.
„Ultima sa prezentare la unitate a fost în data de 15 iulie, sens în care, la nivelul locului de deținere, nu se impune efectuarea unei anchete epidemiologice”, potrivit sursei citate.
(sursa: Mediafax)