x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dragnea: Regionalizarea nu înseamnă federalizare

Dragnea: Regionalizarea nu înseamnă federalizare

12 Iul 2013   •   13:20
Dragnea: Regionalizarea nu înseamnă federalizare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, consideră că structura aparatului administrativ de stat a rămas aproape neschimbată în ultimii 23 de ani şi că este nevoie de o descentralizare reală pentru a se schimba nu doar structura, ci şi 'metehne şi mentalităţi'. Dragnea susţine necesitatea realizării unei descentralizări autentice şi garantarea prin Constituţie a ireversibilităţii acestui proces.

Potrivit ministrului, structurile aparatului de stat păstrează în linii mari 'tipul sovietic', iar instituţiile şi-au schimbat doar denumirile, dar au păstrat 'arhitectura, metehnele şi mentalităţile'. În opinia sa, regionalizarea va rezolva această problemă, însă condiţia esenţială este ca în paralel să se realizeze şi o descentralizare autentică.

'Regionalizarea nu e un simplu joc de puzzle. Regionalizare fără descentralizare e nimic. Principalul motor al dezvoltării şi modernizării statului român e descentralizarea', a declarat vineri Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Vicepremierul e de părere că în viitoarea Constituţie a României trebuie stipulat faptul că procesul de descentralizare este ireversibil, pentru a exista garanţia că nici o putere nu va putea aduce trecutul înapoi.

Dragnea a spus că regionalizare nu înseamnă federalizare, că nu presupune descentralizarea caracterului naţional şi unitar al statului român şi a dat asigurări că acest proces nu va atrage după sine desfiinţarea judeţelor sau a altor structuri administrativ-teritoriale existente.

Vicepremierul Liviu Dragnea a conchis că înfiinţarea regiunilor este calea de a 'rupe definitiv România de comunism', menţionând că înainte de desenarea graniţelor regiunilor preferă să se facă o mie de 'măsurători' pentru ca modelul final să fie unul de succes, să ducă la dezvoltarea şi prosperitatea ţării.


×