Brigăzile de apărare civilă din România şi reprezentanţii industriilor petrochimică şi nucleară au asistat, acum câteva zile, la o demonstraţie cu utilaje de intervenţie în caz de incendii sau inundaţii. Evenimentul a avut loc în zona lacului Snagov.
O singură unitate mobilă de stingere a incendiilor cu tehnologie de ultimă generaţie poate înlocui zece autospeciale din dotarea standard a echipajelor de pompieri. Cu ajutorul acestor utilaje se poate obţine apa din surse imposibil de accesat în mod normal, cum ar fi albia abruptă a unui râu. Sistemele Hytrans sunt ataâ de versatile, încât un singur utilaj-vehicul poate rezolva situaţii de incendii de pădure, unde sursa de apă este la kilometri distanţă sau în caz de inundații, cu scopul retrimiterii în matca râului a unor cantităţi de zeci de metri cubi de apă pe minut.
“Echipamentele se bazează pe o tehnologie unică în lume de pompare la scară largă a apei pe distanţe foarte lungi, cu alimentare de la surse de apă deschise şi greu accesibile sau aflate la mare adâncime. Unitățile sunt mobile şi usor de montat sau demontat, în doar câteva minute, cu un minimum de personal”, explică reprezentanţii producătorului olandez Hytrans Fire System.
La evenimentul de la Snagov, reprezentanţii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă au avut ocazia să vadă cum din autospeciala sosită pe cale rutieră din Olanda s-a putut instala, în doar câteva minute, o unitate de pompare pentru 50.000 de litri pe minut, cu numai trei oameni. În aceste condiţii, o piscină de dimensiuni olimpice poate fi golită complet în mai puţin de o oră.
În altă configuraţie, utilajul a generat un jet de 3.000 de litri pe minut, la 50 de metri înălţime. La acest debit, o autospecială clasică precum cele aflate în posesia inspectoratelor de urgenţă din România ar fi golită în trei minute, astfel că pentru menţinerea jetului ar fi necesare alte autospeciale, în continuă circulaţie, pentru realimentare.