x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Electrica a obţinut o finanţare de 150 milioane de euro de la Erste Group şi Raiffeisen Bank

Electrica a obţinut o finanţare de 150 milioane de euro de la Erste Group şi Raiffeisen Bank

03 Noi 2021   •   16:23
Electrica a obţinut o finanţare de 150 milioane de euro de la Erste Group şi Raiffeisen Bank

Societatea Energetică Electrica SA a semnat un acord de finanţare în valoare de 750 milioane lei cu Erste Group Bank AG şi Raiffeisen Bank Romania SA, banii urmând să fie folosiţi în special pentru proiecte din sectorul producţiei de energie regenerabilă, informează compania printr-un comunicat

"Electrica va folosi împrumutul de aproximativ 150 de milioane euro pentru finanţarea implementării strategiei Grupului pentru perioada 2019-2023, care are în vedere extinderea lanţului valoric al energiei electrice, în special în ceea ce priveşte producţia de energie electrică, cu o atenţie sporită pe producţia din surse regenerabile şi servicii cu valoare adaugată. Finanţarea de 750 milioane lei are o durată de maximum doi ani, iar la sfârşitul acestei perioade, Electrica, de comun acord cu băncile finanţatoare, are opţiunea să realizeze o emisiune de obligaţiuni pentru refinanţarea facilităţii sau să transforme finanţarea într-un împrumut cu amortizare integrală pe 5 ani", se menţionează în document.

Pentru această facilitate de credit, Erste Group şi Raiffeisen Bank România sunt cofinanţatori în mod egal, iar Banca Comercială Română, filială română a Erste Group, acţionează drept Agent de Garanţii şi Plăţi.

 

×
Subiecte în articol: electrica finanţare