x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elena Udrea dă cu noroi şi fuge

Elena Udrea dă cu noroi şi fuge

de Aniela Nine    |    12 Ian 2010   •   00:00

După ce a sugerat luni seară că ziarista Marie Jeanne Ion ştia că urmează să fie răpită în Irak, Elena Udrea a dat înapoi şi a susţinut că a fost doar o opinie personală, bazată pe informaţii publice. Marie-Jeanne Ion aşteaptă scuze publice de la Elena Udrea.

Invitată luni seară la OTV, Elena Udrea a declarat că, "aşa cum ştie ea lucrurile", jurnalista Marie-Jeanne Ion cunoştea că urma să fie răpită în Irak, povestea, pusă la cale de Hayssam pentru a intra în graţiile noii puteri şi a scăpa de problemele cu justiţia, urmând să îi aducă jurnalistei notorietate. "Aşa cum ştiu eu lucrurile, Marie Jeanne a ştiut ce se va întâmpla. Nu a ştiut ce sens va lua. O poveste care şi ei i-ar fi adus notorietate, celebritate", a spus Udrea, citată de Mediafax.

Ea a mai spus că tatăl lui Marie-Jeanne Ion, senatorul Vasile Ion, era în foarte bune relaţii cu Omar Hayssam, sirianul fiind un apropiat al PSD. Azi însă, fosta şefă a cancelariei prezidenţiale a negat că la baza acestei declaraţii ar fi avut anumite informaţii, spunând că a fost "doar o opinie personală, bazată pe informaţii publice". "Am fost întrebată de subiect, s-a făcut o afirmaţie cum că se spune că Marie-Jeanne ştia şi am spus da, şi eu cred acest lucru, nu am spus că am informaţii. Din tot ce s-a discutat, inclusiv opiniile că Marie-Jeanne ar fi ştiut, şi eu sunt de aceeaşi opinie, analizând tot ce s-a spus, că Marie-Jeanne ar fi ştiut. A fost o opinie personală, s-a făcut o afirmaţie la care eu am achiesat", a susţinut azi Udrea.

Marie-Jeanne Ion o acuză pe Elena Udrea că lansează speculaţii fără o bază reală, ziarista amintind că în cei cinci ani de la episodul răpirii s-a abţinut să lanseze zvonuri, ba chiar le-a ţinut piept celor care au încercat.

"E SCANDALOS ŞI JIGNITOR"
"Este scandalos şi jignitor că acum un demnitar procedează exact în acelaşi mod ca şi răspândacii de zvonuri! Familia mea nu a avut relaţii apropiate cu Omar Hayssam, aceasta este o minciună! Iar eu nu am primit niciodată vreun cadou de la omul de afaceri sirian, cu atât mai puţin o maşină! În schimb, aş avea eu o întrebare: dacă totuşi cineva a ştiut ce urma să se întâmple în timpul deplasării noastre în Irak, de ce nimeni nu a încercat să ne prevină? Nu cumva tot acest scenariu îşi găseşte explicaţii în altă parte, iar una dintre victime e transformată în ţap ispăşitor?

Nu accept ca numele meu să fie legat încă o dată de un scandal politic cu care nu am nici un fel de legătură. Sunt jurnalist, comunicator de profesie, sunt o femeie cu o familie şi un copil, sunt un om care a trăit o dramă pe care încearcă să o dea uitării pentru a-şi putea continua viaţa în mod normal.

Nu voi accepta să fiu folosită pentru micile diversiuni cu iz politicianist menite să arunce praf în ochii telespectatorilor! Şi vreau să precizez că nu eu apar la emisiuni televizate în căutare de faimă şi de bombe de presă, ci - din câte se observă - alte persoane îmi folosesc numele pentru a obţine acest lucru. Ceea ce, la acest nivel, mi se pare impardonabil! Aştept scuzele doamnei Elena Udrea şi sper ca astfel de episoade să nu se mai repete în viitor!", a precizat Marie-Jeanne Ion.



×
Subiecte în articol: observator