x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emil Boc, reacție după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă

Emil Boc, reacție după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă

31 Ian 2022   •   13:36
Emil Boc, reacție după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă
Sursa foto: Lucian Alecu

Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, a făcut primele declarații după întâlnirea cu premierul României, Nicolae Ciucă.

"Am avut o întâlnire de două ore cu premierul și, la această întâlnire a asociațiilor, au participat și miniștrii Educației și Dezvoltării. În primul rând, așa cum e frumos, am început cu mulțumiri. În primul rând pentru faptul că și-a respectat premierul angajamentul de a avea periodic întâlniri cu reprezentanții structurilor asociative și este punctual și la timp. Am apreciat faptul că s-au adoptat bugetul de stat și avem acum posibilitatea să adoptăm la timp bugetele locale și, de asemenea, deschiderea în raport cu celelalte ministere",a declarat primarul Emil Boc.

El a mai spus, că există riscul potenţial ca România să piardă bani din PNRR, dacă nu se fac reformele de către miniştri, iar victime colaterale vor fi administraţiile locale, care vor pierde bani.

În privinţa descentralizării, Emil Boc a afirmat că a discutat cu premierul despre concretizarea celor şapte domenii de reformă, pe tineret- sport, turism, mediu, cultură, sănătate, educaţie şi agricultură, unde, din 2017 întreg procesul s-a blocat. Aici e nevoie de intervenţie din partea miniştrilor, astfel încât descentralizarea să aibă efectiv loc”, a arătat Boc, dând ca exemplu taberele şcolare, unde infrastructura se degradează iar acestea ar trebui transferate la administraţiile locale. 

 

Emil Boc, declarații după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă

 

La întâlnirea de astăzi au participat, din partea Guvernului, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean. Din partea structurilor asociative ale administrației publice locale au participat președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Adrian Veștea, președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, președintele executiv al Asociației Municipiilor din România, Constantin Toma, președintele Asociației Orașelor din România, Adrian Teban, președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici.", se arată într-un comunicatul de presă.

×
Subiecte în articol: emil boc Nicolae Ciucă Emil Boc