Situatia din Irak este din ce in ce mai grava, atentatele si rapirile de ziaristi tinandu-se lant.
|
|
CARNAGIU. Rebelii irakieni au ingrozit inca o data lumea prin atentatul sangeros comis ieri la Bagdad
|
Inca de la inceputul crizei irakiene, razboiul declansat de rebelii islamisti impotriva jurnalistilor continua sa faca victime, fiind, in acest moment, cea mai mare amenintare la adresa libertatii presei in lume.
ROMANII. Jurnalistii sunt adevarate tinte vii in Irak, luati in vizor de soldatii armatelor coalitiei, care impusca fara discriminare orice suspect, si vanati de gruparile si grupuletele de rebeli inarmati care se folosesc de ei ca de o moneda de santaj pentru a obtine bani sau retragerea trupelor diverselor state din tara lor.
La Bucuresti, negocierea eliberarii celor trei ziaristi romani retinuti de mai bine de 39 de zile in Irak de o grupare necunoscuta, care cere retragerea trupelor romanesti, ramane o preocupare constanta a celulei de criza instituite la Cotroceni. Sunt zile si nopti de asteptare incordata, cand nu se stie nimic de soarta celor trei, dar in care exista certitudinea ca se lucreaza pentru aducerea lor acasa. Nici o ocazie de a negocia, discuta, dezbate nu este ignorata. Ministrul roman al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, nu a ratat prilejul de a discuta criza ostaticilor romani din Irak cu autoritatile americane, si nu numai, cu prilejul unei vizite de patru zile pe care acesta o efectueaza in Statele Unite. Ungureanu are programate la Washington intalniri cu omologul sau, Condoleezza Rice, dar si cu fostul secretar de stat Madeleine Albright si congresmanul Tom Latham. Mai mult, Ungureanu urmeaza sa poarte discutii si la varful Organizatiei Natiunilor, cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, si cu presedintele Adunarii Generale ONU, Jean Ping. Printre altele, pe agenda sefului diplomatiei romanesti se regasesc reforma Natiunilor Unite si rolul Bucurestiului in aceasta organizatie.
ALTII. Drama ostaticilor romani din Irak nu este singulara. Franta si Australia au cetateni rapiti pe teritoriul irakian, pe care se straduiesc in aceste zile sa ii elibereze. Daca despre ostatica franceza, jurnalista Florence Aubenas, autoritatile de la Paris au anuntat ca sunt in contact cu rapitorii, in schimb, situatia cetateanului australian este mai dramatica. Ministrul australian de externe, Alexander Downer, a avut o interventie la postul de televiziune de limba araba Al-Jazeera, unde a pledat pentru eliberarea lui Douglas Wood, un om de afaceri in varsta de 63 de ani, pentru ca acesta "nu se simte bine. Are probleme grave de inima, iar unul dintre ochi ii este afectat". Rapitorii lui Douglas cer retragerea trupelor australiene, americane si britanice din Irak, potrivit unei inregistrari video difuzate duminica de postul de televiziune Sky News. Insa Australia a replicat dur, refuzand sa cedeze ultimatumului rebelilor, dar a trimis in Irak o echipa de negociatori pentru a incerca sa obtina eliberarea sa.
Citește pe Antena3.ro
|
|
PERICOL
|
"Razboiul declansat
de rebelii islamisti impotriva jurnalistilor continua sa faca victime, fiind cea mai mare amenintare la adresa
libertatii presei in lume"
Reporters Sans Frontieres |