x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Explozia navei de la Sulina a fost în largul mării și nu afectează turismul sau portul

Explozia navei de la Sulina a fost în largul mării și nu afectează turismul sau portul

de Diana Scarlat    |    21 Sep 2023   •   07:20
Explozia navei de la Sulina a fost în largul mării și nu afectează turismul sau portul

O navă cargo sub pavilion Togo a fost afectată de o explozie, ieri dimineață, în urma unor probleme tehnice sau după ce a atins o mină marină. Vaporul nu mergea către Portul Sulina, ci către Ismail. Incidentul nu s-a petrecut la Sulina, așa cum s-a anunțat inițial, ci în largul mării, aproape de zona costieră a Ucrainei, unde este posibil să existe mine plasate de armata țării vecine, pentru a se apăra în cazul unui potențial atac venit de pe mare. Nu au existat victime, dar Armata Română, Paza de Coasă și Ministerul Transporturilor analizează cauza exploziei. Reprezentanții patronatelor din turism din Delta Dunării spun că incidentul nu le poate afecta activitatea, pentru că minele, chiar dacă plutesc pe mare, nu pot intra în amonte, pe gurile Dunării.

Delta Dunării nu este afectată de accident. Traficul din porturile Sulina și Ismail se desfășoară în condiții noPrimele rezultate ale cercetării, date publicității în cursul zilei de ieri, arată că explozia a avut loc la ora 6:50, în sala motoarelor, putând fi cauzată fie de probleme tehnice, fie de o mină marină din zona costieră a Ucrainei. Incidentul s-a produs la limita dintre apele internaţionale şi apele teritoriale româneşti, în larg. Nu există pericol de contaminare a apei în zona Deltei Dunării, în amonte, chiar dacă nava încărcată cu ciment s-ar scufunda, spun specialiștii care au analizat situația până în acest moment.

Vaporul se afla în rada portului Sulina, când s-a produs explozia, așteptând să intre pe brațul Bîstroe, pentru a ajunge la Ismail, venind din Turcia. Comandantul a transmis imediat semnale SOS către toate căpităniile. La locul incidentului s-a deplasat, ieri, și un elicopter IAR 330 Puma de la baza aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, pentru a survola zona. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a precizat că Statului Major al Forțelor Navale a trimis puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, cu o grupă de scafandri EOD la bord, pentru a efectua cercetări.

Nu există pericolul blocării canalelor

O comisie reunită la Căpitănia Sulina s-a întors pe navă, împreună cu căpitanul cargoului, pentru a stabili dacă mai poate fi salvată sau va fi dusă în larg, în apropiere de o insulă, pentru a fi eșuată acolo, astfel încât să poată fi examinată ulterior. Epava nu ar reprezenta un pericol nici pentru navigația din această zonă, așa cum s-a întâmplat cu eșuarea navei Rostok, la 2 septembrie 1991 în dreptul localității Partizani.

În cazul Rostok, a durat 15 ani scoaterea resturilor la suprafață, pentru eliberarea canalului navigabil Sulina, iar în mass-media s-a lansat ipoteza premeditării, pentru a servi la lansarea proiectului Bîstroe – canalul navigabil al Ucrainei, care avea să lege Dunărea de Marea Neagră, ca alternativă la canalul Sulina.

Canalul Bîstroe a fost folosit de URSS până în anul 1957, cand Dunărea l-a colmatat definitiv în zona respectivă. Canalul a fost decolmatat și adâncit recent, permițând trecerea navelor cargo. În cazul eșuării navei care a fost afectată de o explozie ieri, în drum spre portul ucrainean Ismail, de pe canalul Bîstroe, nu se pune problema blocării în niciun fel a navigației.

Minele care plutesc în derivă

Mine marine ucrainene au fost căutate, la jumătatea lunii august, și după o explozie care s-a produs la țărmul Mării Negre, pe un dig din stațiunea Costinești. Până în acest moment nu s-a stabilit dacă explozia a fost produsă de o mină care s-ar fi lovit de dig sau de altceva. Și alte mine au fost căutate în zona litoralului, după acel incident, dar nu au mai fost găsite.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, ieri, că ipoteza unei mine pare să fie „mai aproape de adevăr”, dar trebuie aşteptată concluzia specialiștilor din MApN. Prezența minelor în derivă din Marea Neagră a fost anunțată încă din primăvara anului trecut, când MApN a declarat prima oară că este posibil ca unele dintre cele pe care armata Ucrainei le-a plasat la începutul războiului de-a lungul țărmului s-ar fi desprins și ar pluti în derivă, în Marea Neagră.

Premierul a subliniat că nu este afectat în niciun fel traficul în portul românesc. „Nu este pusă în pericol navigaţia pe canalul Sulina. Dimpotrivă, nava era la ape adânci, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Chiar o intervenţie în timp real, de excepţie, a tuturor celor implicaţi”, a spus premierul, care a felicitat Ministerul Transporturilor şi Ministerul Apărării pentru rapiditatea intervenţiei.

Turiștii rezistă, chiar dacă se descoperă mine

Nici turismul din Delta Dunării nu va fi afectat mai mult decât s-a întâmplat până în prezent, spun reprezentanții proprietarilor de unități de cazare. „Singurul pericol, în cazul în care s-ar descoperi mine marine în derivă, în zona de intrare pe Canalul Sulina, ar fi pentru cei care organizează excursii cu barca, ieșind pe mare, dar de obicei nu se merge prea departe și nici nu mai sunt doritori pentru acest tip de excursii de la începutul războiului. E spectaculos să vezi apusul de soare, ieșind pe mare, dar în Delta Dunării se pot face multe alte excursii și nu există niciun pericol de a migra minele marine în amonte, pe brațele Dunării, ca sturionii”, spune proprietarul unei pensiuni din zona Crișan.

Din cauza pandemiei, apoi a războiului, numărul de turiști a scăzut mult în Deltă, afectând proprietarii de pensiuni, hoteluri și ambarcațiuni. Dragoș Cătălinoiu, președintele Asociației Patronale a Turismului din Delta Dunării, spune că anul acesta au mai venit doar circa 30% din numărul total de turiști care se înregistrau la nivelul anului 2019, iar cei mai mulți sunt „cunoscători”, oameni foarte obișnuiți cu Delta, care știu foarte bine locurile și merg de zeci de ani în vacanță acolo. În special cei care merg la pescuit sunt foarte buni cunoscători ai Deltei și nu se tem de pericol, tocmai pentru că e foarte puțin probabil să fie afectată rezervația naturală, întinsă pe zeci de kilometri. Dar din cauza scăderii numărului de turiști, multe afaceri mici sunt în pragul falimentului, mai ales cele cu ambarcațiuni.

Relaxare în condiții de război

Turiștii care mai merg în Delta Dunării s-au obișnuit și cu ideea că ar putea fi treziți la orice oră de alerte sau de alarme, pentru că zona de război este foarte aproape. Ieri, cei de la Sulina nu au auzit explozia și nici nu au văzut fum, fiind destul de departe de localitatea turistică, în largul mării, dar s-au mai auzit explozii în ultimul an și jumătate, după ce a-nceput războiul din țara vecină.

Începând de luna aceasta, IGSU va transmite mesaje Ro-Alert de fiecare dată când MApN va anunța potențiale pericole, astfel încât locuitorii județului Tulcea și turiștii care au mai rămas trebuie să se obișnuiască și cu această nouă situație. „Am făcut absolut tot ce am putut pentru a atrage turiștii, chiar și în aceste condiții. Am redus prețurile, în loc să le creștem, am oferit servicii foarte bune, dar așteptăm să vedem ce se mai întâmplă și după această situație. Deocamdată nu s-a schimbat nimic. Sperăm să se termine cât mai repede și să ne putem reveni”, spune Dragoș Cătălinoiu.

Acesta mai spune că doar 10-15% din totalul celor care au mai mers în Deltă de la începutul războiului din Ucraina sunt turiști noi, în rest fiind doar oameni care de foarte mulți ani își petrec acolo concediile, iar după ce au ales Delta, chiar și în aceste condiții, nu i-ar speria explozia de pe nava cargo ce se îndrepta spre portul Ismail, pentru că ar putea fi un simplu accident, fără legătură cu minele marine.

Turiștii care sunt în Delta Dunării nu s-au speriat nici de această dată, dar preferă să evite ieșirea pe mare, care e una dintre excursiile preferate de fotografi.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×