Doi dintre cei patru pacienţi de la Petrila, aflaţi în stare gravă la
Spitalul de Arşi din Capitală, vor suferi transplanturi de piele, în
condiţiile în care au arsuri pe 80 şi 85% din suprafaţa corpului.
Transplantul de piele se face cu homogrefă, a spusdirectorul medical al
Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu pentru Agerpres.
Transplantul este vital pentru că unele arsuri s-au aprofundat. Niţescu a subliniat că acestea sunt intervenţii de baraj care nu substituie pielea, dar sunt necesare pentru a putea fi susţinuţi respirator în următoarele două - trei săptămâni. Prognosticul rămâne extrem de rezervat pentru toţi patru pacienţi din cauza arsurilor respiratorii şi pulmonare. Cel de-al cincilea pacient se află internat, în acest moment, pe secţia de arşi, este stabil şi în afara unui pericol iminent, având arsuri doar pe 10 la sută din suprafaţa corpului. Cele mai afectate zone ale bolnavilor sunt membrele superioare, respectiv antebraţ, braţ, mâini.
Dr. Niţescu a explicat că pacienţii au venit intubaţi şi speră ca, la un moment dat, să poată fi detubaţi, dar numai atunci când vor putea respira singuri. Ceilalţi, cu arsuri între 35 şi 55% din suprafaţa corpului, au fost evaluaţi şi nu se pune problema vreunei intervenţii în acest moment pentru că arsurile nu sunt acutizate. “Pacientul cu arsuri pe doar 10% din suprafaţa corpului este bine şi am discutat cu el. Nu necesită intervenţie în acest moment”, a spus dr. Cristian Niţescu. Minerii răniţi în exploziile de sâmbătă de la mina Petrila au fost transportaţi duminică la Bucureşti. Cinci au fost internaţi la Spitalul de Arşi, iar ceilalţi trei la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Bilanţul tragediei de la mina Petrila este de 12 morţi şi 14 răniţi.
Citește pe Antena3.ro