A mai primit votul consilierilor generali si proiectul privind repartizarea la bugetele sectoarelor a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit pentru sustinerea programelor de dezvoltare locale. Astfel, Sectorul 1 a primit 5.300 mii lei, Sectorul 2 – 19.400 mii lei, Sectorul 3 – 20.400 mii lei, Sectorul 4 – 17.400 mii lei, Sectorul 5 – 19.300 mii lei, iar Sectorul 6 – 20.277 mii lei.
Tot ieri, pe ordinea de zi a sedintei s-a aflat si proiectul privind serviciile de mentenanta pentru Stadionul "Lia Manoliu", servicii pe care primaria ar dori sa le dea in concesiune. Nici de aceasta data proiectul nu a primit girul consilierilor municipali. De altfel, proiectul se gaseste la a patra respingere. Mai mult succes au avut de aceasta data proiectele de investitii pe fonduri europene. Daca in alte sedinte consilierii municipali obisnuiau sa respinga orice investitie, chiar si din fonduri europene, de aceasta data, patru mari proiecte au primit girul consilierilor. Cu o investitie de 5 milioane de euro, din care jumatate sustinere europeana, Primaria Municipiului Bucuresti isi propune sa lanseze mai multe proiecte-pilot in centrul Capitalei. Prin programul LIVE + va fi introdus un sistem european de monitorizare a traficului in zona centrala. Sistemul-pilot va inregistra atat numerele de inmatriculare, cat si tonajul masinilor care tranziteaza centrul Bucurestiului. Masinile care nu respecta regulile vor fi astfel mult mai usor amendate. Al doilea proiect isi propune o mai buna informare a calatorilor atat in statii, cat si pe traseele autobuzelor. Al treilea proiect-pilot isi propune testarea unor mijloace de transport hibrid, cu poluare aproape de zero, astfel incat imediat dupa expirarea garantiei actualelor masini de transport in comun sa poata fi inlocuite cu unele noi, de tip hibrid. Al patrulea proiect, finantat tot prin fonduri europene, isi propune incurajarea transportului in comun pentru firmele care au angajati in zona. In acest sens, o linie speciala va fi pusa la dispozitia marilor firme din centru, pentru un trafic mai lejer si mai ales pentru rezolvarea locurilor de parcare.
Citește pe Antena3.ro

