Revista Flacăra împlineşte 100 de ani de la prima apariţie, la 22 octombrie 1911. Fondatorul revistei, profesorul Constantin Banu – viitor deputat şi ministru – a botezat-o Flacăra, substantiv ce amintea de forţa distrugătoare a focului, dar şi de virtuţile lui purificatoare. Banu i-a strâns în jurul lui pe Barbu Şt. Delavrancea, Ion Slavici, G. Coşbuc, M. Sadoveanu, O. Goga, G. Bacovia, Agârbiceanu, Eugen Lovinescu, Spiru Haret etc. Le-au urmat acestora: Şt. O Iosif, Demostene Botez, Al. Macedonski, Liviu Rebreanu, Emil Gîrleanu, Camil Petrescu etc. Revista îşi încetează apariţia în noiembrie 1916 din cauza primului război mondial, pentru ca la 10 decembrie 1921 să apară o serie nouă, tot sub conducerea lui Banu. Din 1948, comuniştii schimbă numele Flacăra în Săptămînal de Artă şi de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti. Primul număr în libertate apare la 24 decembrie '89, iar din 5 ianuarie 1990, redactor-şef al revistei este George Arion. Revista îşi va sărbători centenarul printr-un program de evenimente, organizate de-a lungul acestui an.