x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Flutur: E posibil ca unele spitale preluate de administraţiile să fie închise

Flutur: E posibil ca unele spitale preluate de administraţiile să fie închise

21 Iul 2010   •   00:00

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că unele dintre spitalele preluate de administraţiile locale din ţară ar putea să nu reziste şi se vor închide, dar a spus că fondurile alocate caselor de sănătate din judeţele respective nu vor fi afectate.



Flutur a participat, astăzi, la o întâlnire cu personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava cu ocazia numirii noului Consiliu de Administraţie al unităţii şi le-a transmis acestora că administraţia judeţeană, care a preluat managementul acestui spital, va ajuta dezvoltarea acestuia.

El a spus că SJU Suceava a fost preluat de CJ Suceava la 1 iulie, iar acum a fost numit noul Consiliu de Administraţie, şi a menţionat că în ţară mai sunt aproape 30 de spitale ce vor trebui preluate de administraţiile locale.

Flutur a arătat că nu crede că toate spitalele preluate de administraţiile locale vor rezista în actuala formulă. "Vor fi şi spitale care se vor închide", a spus Flutur care a menţionat că în calitatea sa de lider al partidului de guvernare a cerut ca în cazul închiderii unor unităţi spitaliceşti, fondurile alocate pe judeţe caselor de asigurări de sănătate să nu fie afectate.

"Dacă s-ar închide spitale, am cerut să nu fie afectată alocarea fondurilor pe judeţe", a spus Flutur, care a arătat că pacienţii spitalelor care se închid se vor îndrepta spre spitale din apropiere, în general din acelaşi judeţ.

El a apreciat că situaţia actuală a SJU Suceava este bună, având cheltuieli de personal de aproximativ 77-78 la sută din buget şi datorii suportabile.

Flutur a mai spus că în ceea ce priveşte relaţia dintre cadrele din spital şi medicii de familie trebuie îmbunătăţită, arătând că ştie că în zilele de sâmbătă şi duminică spitalele preiau rolul medicilor de familie.

"Spitalul Judeţean devine medic de familie în week-end", a spus Flutur, potrivit Mediafax.

El consideră că o primă ţintă a managementului SJU Suceava este atragerea de pacienţi din alte oraşe şi judeţele limitrofe prin continuarea investiţiilor în dotări cu aparatură şi tehnică medicală, cu îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere şi a resursei umane, amintind că în prezent în spital sunt neocupate 11 posturi de medic şi 90 de asistent.

Gheorghe Flutur a arătat că pe lângă fondurile alocate spitalului de CJ Suceava şi Primăria Suceava, unitatea spitalicească trebuie să se gândească şi la parteneriate public-private în special pentru dotări cu tehnică modernă.

"Trebuie însă să arătăm atractivitate pentru a atrage partenerul privat", a spus preşedintele CJ Suceava.

El le-a mai cerut medicilor din SJU Suceava să se gândească la modul în care se poate ajunge la reducerea mortalităţii în cazuri de accidente mai ales că în multe situaţii persoanele care suferă accidente nu ajung la timp în spital pentru a fi salvate.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, fost director al SJU Suceava, a declarat că procesul descentralizării în domeniul sanitar s-a încheiat.

El a spus că acesta a început cu descentralizarea fondurilor fiind înfiinţate casele de asigurări de sănătate, a continuat cu descentralizarea proprietăţii, când autorităţile locale au primit în proprietate unităţile medicale şi s-a împlinit cu descentralizarea managementului.

×
Subiecte în articol: special observator