Corespondenţă din Cannes
Regimul vizelor, azilul şi imigraţia, dar şi asigurarea unui nivel
sporit de securitate pentru cetăţeni au fost temele de dezbatere în
cadrul reuniunii informale a miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne
(JAI) ţinută în aceste zile la Cannes, Franţa, în Palatul Festivalului.
Corespondenţă din Cannes
Regimul vizelor, azilul şi imigraţia, dar şi asigurarea unui nivel sporit de securitate pentru cetăţeni au fost temele de dezbatere în cadrul reuniunii informale a miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) ţinută în aceste zile la Cannes, Franţa, în Palatul Festivalului.
Ieri, după primirea oficială a miniştrilor de Justiţie de omologul lor francez, ministrul Rachida Dati, lucrările consiliului s-au axat pe formarea profesională a magistraţilor şi a personalului auxiliar din sistemele judiciare din interiorul Uniunii Europene, atît de necesară progresului în spaţiul european. Cel mai interesant subiect al întîlnirii informale a Consiliului JAI sub preşedinţia franceză a fost însă tema protejării copiilor împotriva răpirilor internaţionale şi protecţia adulţilor vulnerabili. Prezent la lucrări, ministrul român de Justiţie, Cătălin Predoiu, a apreciat drept utilă şi binevenită propunerea făcută de Franţa de a fi creat un sistem comun de formare a personalului din domeniul Justiţiei, sistem complementar celor prevăzute de legislaţiile naţionale ale statelor membre UE.
RĂPIREA TRANSFRONTALIERĂ. Preşedinţia franceză i-a invitat pe miniştrii Justiţiei să dezbată ideea instalării unui dispozitiv de alertă împotriva răpirilor copiilor, în fiecare stat membru, desigur cu respectarea constrîngerilor instituţionale şi constituţionale naţionale. Dezbaterile s-au axat şi pe găsirea modalităţilor de declanşare simultană a sistemelor de alertă în mai multe state, atunci cînd este vorba despre o răpire cu caracter transfrontalier. Deja există în unele state membre asemenea dispozitive de alertă care permit mobilizarea rapidă a autorităţilor, dar şi a societăţii civile pentru găsirea victimei răpirii. Dar acest tip de protecţie, deşi funcţionează la nivel naţional, riscă să devină ineficace dacă este suficient ca răpitorul să treacă o frontieră pentru a se sustrage alertei. Ambiţia europeană este acum de a se obţine o cooperare între statele membre UE, printr-o compatibilizare a sistemelor naţionale.
PROIECTE
"Este important ca magistraţii să aibă cunoştinţe de drept comunitar, mai ales în domeniile care vizează atingerea dezideratului pieţei unice. Acest sistem comun de formare va facilita contactele între magistraţi, deoarece vom face un schimb de magistraţi cu statele membre. Vom utiliza şi programul «e-justice», portalul european pe care îl organizăm şi am putea crea un modul care să faciliteze formarea comună în acest domeniu"
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei
Citește pe Antena3.ro