x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gala Premiilor Muncipiului Bucureşti

Gala Premiilor Muncipiului Bucureşti

15 Dec 2009   •   00:00

Ion Besoiu şi Oana Pellea au fost distinşi de Primăria Capitalei, în cadrul Galei Premiilor Municipiului Bucureşti, luni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul de Operetă "Ion Dacian".

Ion Besoiu a fost premiat pentru întreaga carieră, alături de nume precum Nicolae Călugăriţa, Iarina Demian, Păstorel Ionescu şi Biţu Făltiicineanu. În timp ce Oana Pellea a primit premiul de excelenţă, alături de Vladimir Găitan, Cornel Todea, Cristina Stamate şi Brânduşa Novac. Pe de altă parte, Horaţiu Mălăele şi Alexandrina Halic au fost laureaţi cu Premiul de Excelenţă al oraşului Bucureşti. Au mai fost premiaţi în cadrul Galei Rodica Mandache, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagă, Mitică Popescu şi Alexandru Repan. Au mai primit, de asemenea, distincţii din partea municipalităţii artiştii şi tehnicienii implicaţi în evenimentul "Bucureşti ­ cartier de vară", ce a avut loc în vara acestui an în toate parcurile din Capitală.

×
Subiecte în articol: mass-media