x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galaţi / Ecologiştii acuză comuniştii pentru că au "gonit" Băltăreţul!

Galaţi / Ecologiştii acuză comuniştii pentru că au "gonit" Băltăreţul!

07 Iul 2009   •   00:00

Reprezentaţii filialei gălăţene a Partidului Ecologist Român (PER) consideră că regimul comunist este responsabil de dispariţia vântului local denumit "Băltăreţul" şi susţin că este de datoria autorităţilor să înscrie în rândul crimelor comise de comunişti şi acest fapt.



Secretarul organizaţiei judeţene PER Galaţi, Romeo Cândea, a declarat, marţi, că nemulţumirea ecologiştilor este şi mai mare în condiţiile în care, spun aceştia, în locul "Băltăreţului" nu mai există decât "Austrul", denumit popular şi "Sărăcilă".   "Noi, ecologiştii gălăţeni, rugăm Institutul de investigare a crimelor comunismului să se sesizeze şi să înscrie drept crimă a comunismului dispariţia vântului "Băltăreţul". Acesta a dispărut din clima locală a României. Ce importanţă are? În dicţionarul enciclopedic din 1962 se spune că "Băltăreţul" este un vânt local cald şi umed care suflă - deci pe vremea aceea sufla  - de primăvara până toamna, dinspre sud, mai ales în sud-estul ţării. Acum nu mai suflă", a afirmat Romeo Cândea, citat de Agerpres.

Ecologistul a explicat că prin distrugerea a sute de mii de hectare pline de zăvoaie de-a lungul Dunării, de la Calafat până la Isaccea în timpul regimului comunist, "Băltăreţul" şi-a pierdut principala caracteristică şi anume umiditatea. "Din 1964, de când a dispărut sursa de evaporaţie pentru că zăvoaiele erau cu sălcii şi plopi, plante care transpiră 1.500 de milimetri pe an ceea ce este comparabil cu 400 de milimetri pe an care vin din cer, clima  noastră, a Brăilei, a Ialomiţei sau a Dobrogei, este acum foarte secetoasă", a spus Cândea.

Ecologiştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că în locul "Băltăreţului", în zonă bate doar un singur vânt denumit "Austrul". "Băltăreţul" aducea umiditate, iar Austrul se mai numeşte "Traistă goală" sau "Sărăcilă" pentru că nu aduce nimic, bate din vest. A plecat "Băltăreţul" şi a rămas "Sărăcilă". Vrem să avem dreptul de autor pentru această constatare nenorocită că a dispărut vântul Băltăreţul", a mai spus Cândea.

Ecologiştii spun că în acest fel agricultura este cea care are cel mai mult de suferit, dar vin şi cu o soluţie.
Cândea spune că prin plantarea unei perdele de protecţie de 3.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, culturile agricole din zonă ar fi protejate împotriva caniculei.

×
Subiecte în articol: observator băltăreţul