La marginea oraşului Caracal sunt două blocuri. Au devenit celebre anul acesta, când au apărut într-un clip publicitar, legat de cupa mondială la fotbal, al unei băuturi cunoscute. Dar ele sunt cunoscute şi pentru că oamenii care locuiesc în ele sunt în fiecare zi în pericol. Din cauza gradului avansat de deteriorare, sunt cunoscute ca blocurile din Ghetoul Carpaţi. Au fost construite în anii ’60, iar prin acoperişul spart pătrund bucăţi mari de cer şi de ploaie.
200 de părinţi şi copii locuiesc aici. Îşi duc viaţa de pe azi pe mâine, cu speranţa că, într-o zi, cineva, îşi va îndrepta privirea şi spre ei. Aproape 80% dintre adulţi nu au un loc de muncă stabil. Oamenii dn gheotu trăiesc din ajutorul social, ce depăşeşte rareori 300 de lei, şi din puţinul câştigat când reuşesc să găsească ceva de lucru ca zileri.
De cum intri în bloc te izbeşte un miros puternic de acru. Mucegaiul a pus stăpânire pe întregul loc. Apa de ploaie a lăsat amprente adânci. De pe pereţi şi tavan s-au dezlipit bucăţi mari de tencuială. Peste tot se văd urmele şuvoaielor de apă, care au desenat într-un spectacol morbid vieţile oamenilor din Strada Carpaţi numărul 34.
De n-ar ploua
Dacă plouă, blocurile din gheotul Carpaţi se tranformă în capcane ale morţii. “Eram cu asta mică şi băiatul ăl mare când au luat foc becurile din casă. Nu mă mai ţineam cu ligheanele la apă, acopeream prizele, când pe una, când pe alta, uite aşa fugeam dintr-o parte în alta”, ne spune doamna Florica (65 ani), dând din mâini a neputinţă. “Puteam să murim cu toţii aici, am şi copiii la mine.” Apartamentul doamnei Florica este la ultimul etaj, al doilea al blocului. Dacă ea sau nepoţii nu ar fi prin preajmă, cu greu te-ai putea gândi că aceşti 50 metri pătraţi sunt căminul a cinci suflete.
De la ultima ploaie doamna Florica nu mai are deloc curent electric. Găteşte pe întuneric. De printre lucrurile înşirate, Roberto (6 ani) ia în braţe un ursuleţ de pluş. Îi plac poeziile şi le învaţă din timp, să ştie cât mai multe pentru Moş Crăciun. Deşi mai este încă mult până la Crăciun, ştie exact ce îşi doreşte: o maşinuţă cu telecomandă.
Speranţă pentru copilărie
În curând Roberto va putea să se joace cu maşinuţa chiar în casa bunicii. Acoperişul blocului în care locuieşte bunica Florica va fi reparat. În casa sa şi a celorlalte 23 de familii din bloc nu va mai ploua şi vor putea fi făcute reparaţii.
Între 6 şi 10 octombrie, Habitat for Humanity România, împreună cu voluntari din ţară şi din străinătate, va repara, prin evenimentul BIG BUILD 2014, acoperişului unuia dintre cele două blocuri. Intervenţia în Caracal este cuprinsă în proiectul zefiR. Împreună pentru puterea de acţiune, prin finanţarea căruia se va renova unul dintre blocuri. zefiR este un proiect finanţat de Fondurile Elveţiene în România.
Cele două blocuri din Carapaţi au nevoie de renovare completă, inclusiv de instalaţii sanitare şi electrice, canalizare, izolare termică şi de amenajare a teritoriului. Nevoia urgentă este de a repara acoperişul celor două blocuri.
Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizaţii din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea sa este o lume în care toţi oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Din 1996 construieşte, reabilitează, oferă consultanţă, suport tehnic şi derulează programe de eficienţă energetică şi de prevenţie şi răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.
Despre zefiR
Proiectul zefiR. Împreună pentru puterea de acţiune este iniţiativa unui consorţiu. Prin acest proiect, se doreşte îmbunătăţirea accesului la educaţie şi sănătate pentru peste 20.000 de persoane care trăiesc în mediul rural şi urban mic din 12 comunităţi din judeţele Dolj (Amărăştii de Jos, Bârca, Filiaşi, Negoi), Gorj (Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Polovragi, Târgu-Cărbuneşti) şi Olt (Caracal, Grădinari, Piatra Olt, Slatina).
Pentru mai multe detalii, dar şi cum puteţi ajuta această cauză accesaţi www.bigbuild.ro. (C.A.)